„Am zis că o să-l depunem în 7-10 zile (…) Nu e amânată (n.r. legea). O depunem luni. Categoric, da. (…) Eu am decis să nu o depunem în acea luni după întâlnirea de la Sinaia și am făcut bine, (…) să se mai consulte, astfel încât astăzi, vă pot spune, că toți cei interesați și de bună credință au înțeles legea și au înțeles cum vor crește salariile pentru fiecare categorie socială. Până la ora asta avem, cred, 20 și ceva — 30 de amendamente care sunt de bun simț și care nu modifică în mod esențial legea (…) Această lege pune ordine în sistem. Și îi ia pe toți de unde sunt și îi duce în așa fel încât în 2022 final, 2023 — 1 ianuarie, orice bugetar din România va fi salarizat înmulțind coeficientul din grila din lege cu salariul minim pe economie din 2023, 2024 șamd„, a afirmat joi seară Dragnea, la Antena 3.
El a punctat că vor fi dezbateri serioase pe acest proiect căruia îi va fi alocat până la adoptare mai puțin de două luni.
„Noi discutăm despre toate veniturile. (…) Vor fi dezbateri serioase și discutăm despre toate veniturile.(…) E bine ca toți să știe adevărul și va avea fiecare posibilitatea să își calculeze salariul în următoarele două-trei săptămâni și o să vadă că au de câștigat. Mie nu îmi place când mase de salariați sunt manipulate„, a adăugat Dragnea
El a precizat că diferențele salariale din cadrul Ministerului Apărării și Ministerului de Interne trebuie „recuperate”.
„Trebuie să ajungem la egalitate pentru că este firesc. Ritmul de creștere la Armată va fi mai mare, pentru că ei pleacă de jos, Internele pleacă de sus și trebuie să ajungă la același nivel în 2022„, a subliniat liderul PSD.
Dragnea a mai spus că, dacă există disfuncționalități în lege, acestea vot fi „reparate”.