Referendumul urmează să aibă loc în 29 iulie.
Cetăţenii care se vor prezenta la referendum urmează să răspundă cu „DA” sau „NU” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu?”.
Conform unei OUG adoptate joi seară preşedintele este demis dacă jumătate plus unul din cei care se prezintă la urne votează în favoarea demiterii.
Parlamentul a adoptat, vineri seara, hotărârea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, cu 256 de voturi „pentru” şi 114 „împotrivă”. Două voturi au fost anulate.
Parlamentul propune, printr-o hotătâre care a fost aprobată de plen, ca referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu să aibă loc în data de 29 iulie. Hotărârea a fost votată, fiind înregistrate 242 de voturi „pentru”.