Şase răniţi într-un accident de microbuz. Trei dintre ei sunt copii

Accidentul s-a petrecut sâmbătă dimineaţa, la ieşirea din municipiul Fălticeni, către Bacău, la intrarea pe drumul european E85.
Romania TV
07 iul. 2012, 05:38
Şase răniţi într-un accident de microbuz. Trei dintre ei sunt copii

Microbuzul implicat în accident efectua o cursă regulată Gura Humorului-Fălticeni-Constanţa. La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă de pompieri, gata să intervină cu modulul de descarcerare, însă nu a fost nevoie de o astfel de operaţiune.

La bordul microbuzului se aflau opt persoane, şase dintre acestea fiind rănite. Între răniţi se află şi trei copii. Toate cele şase persoane care au suferit leziuni au fost transportate la spitalele din Fălticeni şi Suceava.

Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, a declarat la România TV în legătură cu acest accident: „Microbuzul a intrat în Fălticeni pentru a prelua pasageri din autogară, iar în apropierea staţiei s-a răsturnat pe o parte, în urma accidentului rezultând opt persoane rănite, însă doar şase au necesitat transportul la spital”.

Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului.

Vom reveni cu amănunte.

 

Spynews
Michele Morrone, comportament controversat în timpul vizitei în România! A dat cu piciorul într-o mașină în care se afla o echipă de paparazzi și a arătat și gesturi obscene jurnaliștilor / PAPARAZZI
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu, devastatoare în costum de baie, la 45 de ani! Cum a reacționat Valeriu Gheorghiță când a văzut pozele iubitei lui
Fanatik.ro
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
Capital.ro
Amenzi între 1.000 si 5.000 de lei sau muncă în folosul comunităţii. Părinții sunt obligați să semneze
Playtech.ro
ȘOC! Cum a ajuns să arate Theodor Stolojan. Imagini uimitoare cu fostul premier
DailyBusiness
ROMÂNII TRĂIESC PE DATORIE! Care e cel mai periculos risc în această perioadă
Adevarul
Românul desemnat „cel mai frumos bărbat din Germania”, eliberat după 7 ani de pușcărie. Și acum e urmărit de 80 de polițiști
Spynews
Claudia Pătrășcanu, noi acuzații la adresa lui Gabi Bădălău! Artista vrea să dovedească că băieții vor să stea cu ea: ”Nimeni nu i-a dat o zi în plus”
Spynews
Ce se întâmplă între Marina Almășan și Georgică Cornu. Ce au discutat avocații celor doi în particular
Evz.ro
Totul se va schimba pe autostrăzi. Niciun șofer nu mai are scăpare
Ego.ro
”M-au torturat ca pe Isus!” Ce a pățit în închisoare Gheorghe Dincă
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Nașul Cristian Țânțăreanu, declarații neașteptate despre Anca Țurcașiu! Motivul pentru care nu a mers la botezul nepoatei artistei! Ce relație există acum între ei, de fapt?: „N-am treabă cu...”
Cancan.ro
Ce pensie uriașă are Ion Țiriac, după recalculare. A spus-o în direct, la TV: 'Mi-e rușine!'
Playsport.ro
Imagini fierbinți cu Ronaldo și Georgina! A atins-o când credea că nimeni nu vede ce fac pe iaht. Imaginile au scăpat pe net
kanald.ro
Un nou cutremur a lovit România! Ce magnitudine a avut și care sunt zonele afectate
Capital.ro
Noi reguli pentru mașinile electrice. UE schimbă legea. Dezavantaj pentru România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
S-a aflat de ce s-a sinucis Ionuț! Ce durere cruntă îl apăsa, de fapt
substantial.ro
UE întărește Frontex în contextul crizei migranților la granițele Europei
MediaFlux
TRUMP, o primă VICTORIE. Kamala i-a ACCEPTAT condițiile
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...