Dezvăluiri uluitoare despre favoritul la Preşedinţia Franţei: Ce făcea Macron, la 15 ani, cu profesoara de Dramaturgie GALERIE FOTO

Mai multe fotografii inedite care îl prezintă pe Emmanuel Macron la vârsta de 15 de ani în timp ce o săruta pe obraz la finalul unei reprezentaţii teatrale pe Brigitte Trogneux, profesoara cu 24 de ani mai mare decât el care i-a devenit ulterior soţie, au fost publicate luni pe site-ul tabloidului britanic Daily Mail.
Iulian Tudor
24 apr. 2017, 14:20
Dezvăluiri uluitoare despre favoritul la Preşedinţia Franţei: Ce făcea Macron, la 15 ani, cu profesoara de Dramaturgie GALERIE FOTO

Fotografiile cu adolescentul Emmanuel Macron îl prezintă pe actualul favorit din alegerile prezidenţiale din Franţa în timp ce o săruta pe obraz pe Brigitte Trogneux, care avea pe atunci vârsta de 40 de ani, la finalul unui spectacol de teatru organizat într-un liceu în mai 1993.

Brigitte Trogneux, în prezent în vârstă de 64 de ani, era pe atunci profesoară de dramaturgie în liceul în care studia Emmanuel Macron, candidatul care s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, organizate duminică. Cei doi s-au căsătorit în 1997.

Brigitte Trogneux, care este bunică şi are şapte nepoţi, ar putea să devină următoarea primă doamnă a Franţei, dacă soţul ei, care are prima şansă potrivit sondajelor de opinie, va câştiga turul al doilea al alegerilor prezidenţiale franceze, pe 7 mai.

Noile fotografii au fost publicate la puţin timp după ce în presa internaţională a apărut o înregistrare video în care Brigitte Trogneux pare că sugerează că soţul ei este un bărbat pasional. Un reporter a întrebat-o pe Brigitte Trogneux, în 2016, dacă Macron este un politician bun, iar soţia lui a răspuns astfel: ”Nu există niciun domeniu în care el să nu fie bun”, potriovit news.ro

Duminică seară, Brigitte Trogneux a fost alături de soţul ei, zâmbind şi aplaudând, după ce Emmanuel Macron a obţinut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, învingând-o pe Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional.  Emmanuel Macron, care a obţinut 23,75% din voturi, în comparaţie cu procentul de 21,53% obţinut de Marine Le Pen, a spus: ”Astăzi am întors o pagină în istoria politică a Franţei”.

Potrivit sondajelor actuale, Emmanuel Macron şi Brigitte Trogneux au cele mai mari şanse să devină următorii rezidenţi de la Palatul Elysée, iar Macron ar putea să devină astfel cel mai tânăr preşedinte din istoria modernă a Franţei.

Cei doi s-au întâlnit prima dată atunci când Macron avea vârsta de 15 ani, iar adolescent i-a făcut apoi o promisiune uluitoare fostei sale profesoare. ”La vârsta de 17 ani, Emmanuel mi-a spus: «Indiferent de ce vei face, mă voi căsători cu tine!»”, a dezvăluit Brigitte Trogneux pentru revista Paris Match, în 2016.

Relaţia lor a început cu adevărat după ce Macron a jucat într-un spectacol de teatru regizat de Brigitte Trogneux, pe când el avea 18 ani şi studia la un liceu privat iezuit din Amiens, un oraş din nordul Franţei.

Brigitte purta pe atunci numele de familie Auziere, era o femeie căsătorită, avea trei copii şi coordona activitatea unui club dramatic. Emmanuel Macron, pasionat de literatură, voia să devină scriitor şi era membru al acelui club. Apoi, el s-a mutat la Paris pentru ultimul an de liceu. Vorbind despre acea perioadă, Emmanuel Macron a făcut următoarea dezvăluire: ”Ne telefonam tot timpul, petreceam ore întregi la telefon, foarte multe ore vorbeam la telefon”.

Într-un documentar televizat, Brigitte Trogneux a spus: ”Puţin câte puţin, el a învins toate împotrivirile mele, într-o manieră incredibilă, cu multă răbdare”, informează news.ro.

”El nu era un adolescent. Avea o relaţie de egalitate cu ceilalţi adulţi”, îşi aminteşte Brigitte în acelaşi documentar.

În cele din urmă, Brigitte s-a mutat în capitala Franţei pentru a fi alături de Emmanuel Macron şi a divorţat de soţul ei. Emmanuel şi Brigitte au rămas de atunci împreună. Cuplul s-a căsătorit în anul 2007. Deşi Brigitte nu a luat numele de familie al soţului ei, ea l-a sprijinit întotdeauna, inclusiv în campania electorală. ”Nu o ascund de lume. Este aici, în viaţa mea, a fost întotdeauna”, a declarat Emmanuel Macron săptămâna trecută pentru un post de televiziune francez.

În timpul unui miting de luna trecută, cei doi s-au sărutat pe scenă, iar Macron le-a declarat susţinătorilor săi: ”Ei îi datorez extrem de multe lucruri, deoarece ea a contribuit la evoluţia mea, ajutându-mă să devin persoana care sunt astăzi”. Politicianul a mai spus că soţia lui nu va fi ”niciodată în spatele” său, adăugând: ”Dacă voi fi ales – scuze, dacă vom fi aleşi -, ea va fi acolo, cu un rol şi un loc pentru ea”.

Emmanuel Macron a studiat filosofia la Universitatea Paris Nanterre şi a obţinut masteratul la o instituţie de elită a învăţământului superior din Franţa – Ecole Nationale d’Administration. După ce a lucrat în sistemul public francez timp de câţiva ani, a devenit specialist în investiţii pentru o bancă a familiei Rothschild, potrivit dailymail.co.uk, cuitată de news.ro.

A urcat foarte repede în ierarhie, câştigând milioane de euro, înainte de a deveni consilier economic al preşedintelui Francois Hollande în 2012 şi, ulterior, ministru al Economiei în 2014. În februarie, Emmanuel Macron a fost aproape obligat de presă să nege în mod public o relaţie extramaritală cu un alt bărbat. Rivalii lui politici au afirmat că Macron era susţinut de ”lobby-ul gay”. Emmanuel Macron a negat zvonurile despre o presupusă relaţie homosexuală cu Mathieu Gallet, directorul executiv al Radio France, în timpul unei întâlniri cu activiştii formaţiunii sale politice – mişcarea En Marche -, în cadrul campaniei electorale din 2017.

Potrivit Ministrului de Interne al Franţei, 46 de milioane de persoane au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, în urma căruia reprezentanţii partidelor tradiţionale aparţinând dreptei şi stângii din această ţară au fost eliminaţi pentru prima dată din cursă în ultimii 60 de ani.

Duminică, după închiderea urnelor, Macron le-a transmis simpatizanţilor lui că îi va uni pe ”patrioţi” în timpul mandatului său, pentru a reînnoi politica Franţei şi pentru a moderniza ţara, că va lupta împotriva ”ameninţării naţionaliste” reprezentată de Marine Le Pen, în contextul în care liderii politici din mainstream şi-au îndemnat votanţii să îl susţină pe Macron, pentru a evita situaţia în care un reprezentant al extremei drepte să devină preşedinte.

Sondajele sugerează că fostul bancher şi investitor o va învinge categoric pe Marine Le Pen în turul doi al alegerilor prezidenţiale de pe 7 mai.  Aproape 47 de milioane de persoane au fost eligibile pentru a vota duminică în Franţa, a doua economie din spaţiul euro.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Când începe postul Sfintei Marii 2024. Ce nu e bine să faci până la Adormirea Maicii Domnului
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Cei mai bine plătiți angajați de la stat. Și nici nu sunt amenințați de șomaj
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Alimentul care te lasă fără permis. Nu ai voie să-l mănânci dacă te urci la volan
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Președintele PSD Marcel Ciolacu anunță candidatura la un nou mandat
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'