Serena Williams: Mă dezamăgeşte să aflu că trăim într-o societate în care oameni ca Ilie Năstase pot face astfel de comentarii rasiste

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul 1 mondial, s-a declarat dezamăgită de comentariile rasiste făcute de Ilie Năstase despre ea şi despre copilul ei nenăscut.
Alina Costache
25 apr. 2017, 03:31
Serena Williams: Mă dezamăgeşte să aflu că trăim într-o societate în care oameni ca Ilie Năstase pot face astfel de comentarii rasiste

„Mă dezamăgeşte să aflu că trăim într-o societate în care oameni ca Ilie Năstase pot face astfel de comentarii rasiste la adresa mea şi a copilului meu nenăscut şi comentarii sexiste împotriva colegelor mele. Am spus-o o dată şi o voi spune din nou, lumea a ajuns atât de departe, dar totuşi mai are mult de parcurs. Da, am depăşit atât de multe bariere, dar sunt încă multe înainte. Aceasta sau oricare alta nu mă va opri în a pune iubire, lumină şi pozitivitate în tot ceea ce fac. Voi continua să iau atitudine şi să mă ridic pentru ceea ce este drept. Mulţumesc cu umilinţă ITF pentru atenţia pe care o acordă tuturor faptelor din acest caz. Ei vor avea sprijinul meu total”, a postat, luni, Serena Williams, pe contul ei de Instagram, potrivit BBC.

În mesajul ei, Williams a inclus câteva versuri din poezia „Totuşi mă ridic” (Still I Rise) a luptătoarei americane pentru drepturile civile Maya Angelou: „Nu mi-e frică, spre deosebire de tine. Vezi, nu sunt o laşă. Te deranjează impertinenţa mea? De ce eşti înconjurat de întuneric? Mă poţi lovi cu cuvintele tale… poţi încera să mă ucizi cu ura ta, dar, la fel ca aerul, mă voi ridica.” Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a deschis o anchetă după un comentariu al căpitanului nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, despre copilul nenăscut al Serenei Williams.

La conferinţa de presă de vineri, dinaintea partidei România – Marea Britanie din Fed Cup, în timp ce Simona Halep răspundea în engleză unor întrebări referitoare la faptul că Serena Williams este însărcinată, Ilie Năstase s-a adresat în limba română unui membru al echipei: „Să vedem ce culoare are. Ciocolată cu lapte?”.

Williams a anunţat, săptămâna trecută, că este însărcinată în 20 de săpătămâni. Ea este logodită şi urmează să se căsătorească cu Alexis Ohanian, co-fondatorul reţelei de socializare Reddit.

 

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
România, lovită de furtuni. După o lună de caniculă, ANM anunță temperaturi scăzute, vijelie și grindină
Capital.ro
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Playtech.ro
Wow! Cum arată Prințul George la 11 ani. E leit tatălui său, William
DailyBusiness
Atenție! Începând de azi se completează formularul 216. Cine e obligat!
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Bogdan Vlădău, primele declarații despre divorțul de Gina Chirilă: 'Încă îmi revin un pic' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite ore
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Jurnalista Alsu Kurmasheva, condamnată la șase ani și jumătate de închisoare în Rusia pentru „răspândirea de informații false”
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!