Dosarul Kovesi – Antena 3: Jurnaliştii cer ÎCCJ strămutarea procesului

Curtea de Apel Ploiești a constatat, marți, cu majoritate, imposibilitatea revenirii la stadiul procesual prevăzut de articolul 390 Cod procedură civilă în dosarul în care procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 și mai mulți jurnaliști.
Filip Stan
25 apr. 2017, 12:19
Dosarul Kovesi - Antena 3: Jurnaliştii cer ÎCCJ strămutarea procesului

Pârâții, respectiv Antena 3 și jurnaliștii vizați în dosar, cer din nou strămutarea procesului, o solicitare formulată în acest sens fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

La termenul de marți de la Curtea de Apel Ploiești s-au prezentat avocata șefei DNA și avocatul care reprezintă Antena 3 și pe jurnaliștii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Radu Tudor și Mugur Ciuvică, judecata făcându-se prin complet de divergență în condițiile în care, la termenul precedent, instanța a constatat existența divergenței între membrii completului de judecată cu privire la chestiunea litigioasă a posibilității revenirii la stadiul procesual anterior deschiderii dezbaterilor asupra fondului, respectiv cel prevăzut de articolul 390 Cod procedură civilă.

În cadrul ședinței, instanța a dat cuvântul părților pentru a depune din nou concluzii asupra chestiunii litigioase, avocata Laurei Codruța Kovesi arătând că revenirea la stadiul procesual prevăzut de articolul 390 Cod procedură civilă este inadmisibilă.

Pe de altă parte, avocatul celorlalte părți reprezentate a solicitat ca instanța să revină asupra deciziei pronunțate anterior și să constate că stadiul procesual în care se află dosarul este cel prevăzut de articolul 390 Cod de procedură civilă, arată Agerpres.

În urma deliberărilor, instanța a constatat, cu majoritate, imposibilitatea revenirii la stadiul prevăzut de articolul 390, precizând că a existat și o opinie separată în sensul existenței posibilității revenirii la acel stadiu.

Pârâții din acest dosar cer din nou strămutarea procesului, o cerere formulată în acest sens fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție care încă nu a stabilit un termen în dosar.

Avocatul Antena 3 și al jurnaliștilor Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Radu Tudor și Mugur Ciuvică a explicat că strămutarea este solicitată pe motiv că, din punctul de vedere al pârâților, judecata se află în stadiul procesual prevăzut de articolul 390 Cod procedură civilă.

Următorul termen în dosarul de la Curtea de Apel Ploiești va avea loc în data de 3 mai.

ÎCCJ a dispus, pe 18 ianuarie, strămutarea procesului de la Curtea de Apel Pitești la Curtea de Apel Ploiești, după ce a admis o cerere formulată de Radu Tudor, Bianca Grigore, Răzvan Savaliuc, Mugur Ciuvică, Mihai Gâdea și SC Antena 3 SA.

De asemenea, judecătorii de la Secția I civilă a ÎCCJ au anulat actele de procedură îndeplinite în acest dosar de Curtea de Apel Pitești privind încuviințarea și/sau respingerea probelor. Totodată, a fost anulată și încheierea din 11 ianuarie 2017, prin care CA Pitești rămăsese în pronunțare în acest dosar.

Este pentru a doua oară când acest proces este mutat la altă instanță. Inițial, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București, însă pe 21 aprilie 2016, tot ÎCCJ a dispus strămutarea procesului la Curtea de Apel Pitești, jurnaliștii de la Antena 3 motivând că cele două judecătoare care se ocupau de acest caz — Gabriela Manuela Rădulescu și Andreea Doris Tomescu — au dat dovadă de rea-credință, deoarece le-au respins mai multe probe.

Jurnaliștii de la Antena 3 au fost nemulțumiți și de judecătorii din completul de la Curtea de Apel Pitești, care au fost recuzați în mai multe rânduri de Răzvan Savaliuc. Acesta a cerut schimbarea judecătorilor deoarece i-au respins mai multe solicitări, printre care reaudierea fostului procuror Eugen Iacobescu sau amendarea Laurei Codruța Kovesi pentru că nu ar fi depus probe la dosar în susținerea acuzațiilor pe care le-a formulat.

Procesul se află în faza de recurs, după ce, pe 16 octombrie 2015, Tribunalul București a decis ca postul Antena 3, jurnaliștii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae și analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru o serie de afirmații la adresa ei făcute în emisiunea „Sinteza zilei” din 19 iunie 2014.

În iunie 2014, Laura Codruța Kovesi a dat în judecată Antena 3 și pe jurnaliștii menționați, reclamând faptul că în emisiunea „Sinteza zilei” din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a mușamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și Mircea Băsescu.

În acțiunea depusă în instanță, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 și pe cei cinci jurnaliști să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar și cheltuielile de judecată. Kovesi susținea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte și au fost făcute afirmații mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine și au adus o gravă atingere demnității umane.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy