Principesa Margareta se va adresa plenului Parlamentului

Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc, miercuri, de la ora 9.00, în şedinţă solemnă comună cu ocazia aniversării centenarului "Iaşi - Capitala Regatului României 1916-1918 şi Oraş al Marii Uniri". La eveniment a fost invitată şi principesa Margareta, care va adresa un mesaj Parlamentului.
Filip Stan
26 apr. 2017, 03:45
Principesa Margareta se va adresa plenului Parlamentului

Conducerea Parlamentului a decis organizarea în 26 aprilie a unei şedinţe jubiliare a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată aniversării Centenarului „Iaşi – Capitala Regatului României 1916-1918 şi oraş al Marii Uniri”, la eveniment fiind invitaţi membrii Guvernului şi reprezentanţi ai autorităţilor din Republica Moldova.

Casa Regală va fi reprezentată de principesele Margareta şi Maria şi de principele Radu. Custodele Coroanei, principesa Margareta, se va adresa parlamentarilor reuniţi în plen, a anunţat Casa Regală duminică.

„Acţiunile politice şi măsurile legislative adoptate de către Parlamentul reunit în refugiu la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial, au reformat şi modernizat statul român, fiind totodată expresia unui efort politic conjugat al tuturor partidelor reprezentate în Adunarea Constituantă şi «o operă de solidaritate naţională» în jurul unui proiect de ţară, cum afirma Regele Ferdinand I, în Mesajul Tronului, ţinut cu ocazia deschiderii la Iaşi, a noii sesiuni a Parlamentului, la 15 decembrie 1917”, se arată în anunţul Casei Regale.

După şedinţa solemnă, în Camera Deputaţilor va fi lansat un album filatelic conţinând o emisiune de mărci poştale şi o medalie a centenarului „Iaşi, oraş al Marii Unirii 1916-1918”.

Regele Mihai a fost ultimul membru al Casei Regale care a rostit un discurs de la tribuna Parlamentului, pe 25 octombrie 2011, cu ocazia împlinirii a 90 de ani.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Creatura rară care a fost observată pe teritoriul României. Vine din Rusia și n-are ce căuta la noi în această perioadă
Capital.ro
S-a mai stins o stea! A murit marea doamnă a filmului: Una din cele mai bune actrițe ale generației
Playtech.ro
„E prima oară când dau Like la un WC”. Un bărbat și-a făcut toaletă în fundul curții, apoi a...
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Valoarea de la care o casă sau o maşină devine bun de lux şi se plăteşte impozit în plus. Data limită pentru Formularul 216
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Blonda lui Coldea vorbește. Marina Pandarof, despre relația cu fostul adjunct al SRI
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Pensie de 100.000 de lei pe lună după recalculare. Ce meserie a avut românul care o încasează
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Sebastian, de la „Casa iubirii”, în lacrimi după cearta cu Roberta: „Nu mă simt bine, îmi este rău!”
Capital.ro
UE a dat ordin. Nimeni nu va trece fără să fie scanat. Se va întâmpla în toată Europa
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Ion Țiriac, discurs-manifest după ce primarul Daniel Băluță a inaugurat patinoarul de 10.000.000 de euro din sectorul 4! „M-am întâlnit cu domnul David Popovici și mi-a zis asta”
stirilekanald.ro
Șocant de ce a murit de fapt Sorin Nazîru, la 16 ani! 'Paracetamol și apă rece puteam să-i dau și eu'
substantial.ro
Tragedia de la Beslan: 338 de morți, dintre care 186 de copii, în urma luării de ostatici din 2004
MediaFlux
CEA MAI MARE PENSIE după recalculare. O primește o persoană care a lucrat DOAR 18 ANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...