În ceea ce priveşte potenţialul de a fi un corp ceresc locuibil, Enceladus deţine aproape toate ingredientele necesare vieţii terestre.

Noi observaţii ale unor oceane extraterestre active din Sistemul Solar au fost realizate cu ajutorul a două misiuni lansate de NASA şi au fost prezentate în două studii separate, în cadrul unei conferinţe de presă ce a fost organizată joi seară la sediul NASA din Washington.

Pe Enceladus, un satelit al planetei Saturn, deşi pare un corp ceresc pustiu şi îngheţat, viaţa ar putea fi înfloritoare sub crusta de gheaţă care îl acoperă, consideră cercetătorii de la NASA, citaţi de telegraph.co.uk.

Sonda Cassini, lansată de NASA, a descoperit cu ajutorul unui spectrometru de masă prima dovadă referitoare la existenţa unor reacţii chimice care se produc la adâncimi mari sub stratul de gheaţă de pe Enceladus şi care ar putea să creeze un mediu favorabil pentru colonii de microbi.

Experţii sunt de părere că această descoperire reprezintă ”ultima piesă dintr-un puzzle” care dovedeşte că viaţa este posibilă pe Enceladus – o posibilitate cu adevărat remarcabilă, întrucât acest corp ceresc se află la o distanţă de 1,4 miliarde de kilometri faţă de Soare.

David Rothery, profesor de planetologie şi geoştiinţe la The Open University, a spus: ”În prezent, cunoaştem doar una dintre genezele vieţii, aceea care a dus la apariţia noastră, a oamenilor”.

”Dacă am şti că viaţa a apărut în mod independent în două locuri din Sistemul Solar, atunci putem fi încrezători în faptul că viaţa a apărut pe unele dintre zecile de miliarde de planete şi sateliţi ai acestora din jurul stelelor din galaxia noastră”, a adăugat profesorul american.

Oceanul lichid se află la o adâncime de câţiva kilometri sub scoarţa satelitului Enceladus, iar pentru a determina ceea ce se află şi se petrece la acea adâncime, oamenii de ştiinţă trebuie să se bazeze pe analiza jeturilor de vapori care sunt expulzate în spaţiu prin crăpăturile din gheaţa de pe Enceladus.

În octombrie 2014, NASA a iniţiat comanda pentru ca sonda Cassini – lansată în 2005 – să analizeze unul dintre acele jeturi de vapori şi a descoperit molecule de hidrogen şi dioxid de carbon.

Potrivit savanţilor americani, ”singura sursă plauzibilă” de hidrogen din acele jeturi sunt reacţiile chimice care au loc între apa caldă şi rocile de pe fundul oceanului de pe Enceladus.

Dacă hidrogenul este prezent, el se poate combina cu dioxidul de carbon pentru a forma metan, care este consumat de microbi – aşa cum se întâmplă la adâncimi mari în oceanele şi mările de pe Terra.

Dacă viaţa este într-adevăr prezentă pe Enceladus, ea ar putea semăna cu anumite organisme unicelulare de pe Terra, denumite extremofile, asemănătoare unor tuburi, care trăiesc în puţurile hidrotermale de pe fundurile oceanelor şi care există pe planeta noastră de mai multe miliarde de ani.

Enceladus, al şaselea satelit ca mărime al planetei Saturn, a fost descoperit în 1789 de astronomul britanic William Herschel. Are un diametru de aproximativ 500 de kilometri şi se află la o distanţă de aproximativ 1,2 miliarde de kilometri faţă de Terra.

În cel de-al doilea studiu, telescopul spaţial Hubble a fotografiat jeturi de apă care erau ejectate în spaţiu din cea mai caldă regiune a lui Europa, un satelit al planetei Jupiter, a cărui crustă de gheaţă acoperă un ocean sărat ce conţine o cantitate de apă de două ori mai mare decât mările de pe Terra.

A fost pentru a doua oară când un astfel de jet a fost observat în exact acelaşi loc de pe Europa, spre încântarea oamenilor de ştiinţă de la NASA.

Cele două jeturi de apă de pe Europa au fost observate de telescopul spaţial Hubble în 2014 şi în 2016.

”Este o descoperire semnificativă, deoarece restul acestui corp ceresc nu este uşor de prezis sau de înţeles, însă acum s-a întâmplat pentru a doua oară în exact acelaşi loc”, a spus Britney Schmidt, unul dintre autorii studiului despre satelitul Europa.

NASA intenţionează să exploreze mai în amănunţime corpurile cereşti acoperite de oceane din Sistemul Solar, inclusiv satelitul Europa, prin intermediul unei misiuni spaţiale viitoare – Europa Clipper.

Europa (sau Jupiter II), descoperit de Galileo Galilei pe 8 ianuarie 1610, este al şaselea satelit al lui Jupiter şi cel de-al patrulea ca mărime, fiind printre cei mai mari sateliţi naturali din Sistemul Solar. Observarea din ce în ce mai amănunţită a satelitului Europa a avut loc de-a lungul secolelor cu ajutorul telescoapelor de pe Pământ şi a sondelor spaţiale care au fost lansate după anii 1970.

Pământul este considerată o lume oceanică, deoarece corpuri de apă acoperă majoritatea suprafeţei planetei noastre. Alte lumi oceanice din Sistemul Solar, pe lângă Enceladus şi Europa, ar putea fi doi sateliţi ai lui Jupiter – Ganymede şi Callisto; doi sateliţi ai lui Saturn – Mimas şi Titan; un satelit al lui Neptun – Triton; şi planeta pitică Pluto.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că Venus şi Marte au fost şi ele cândva lumi oceanice, însă gazele cu efect de seră şi atmosferele lor vulnerabile au făcut ca aceste două planete să îşi piardă la un moment oceanele.

Evenimentul este organizat la sediul din Washington şi este  transmis în direct pe site-ul agenţiei spaţiale NASA.

Aceste noi descoperiri vor ajuta la explorarea oceanelor extraterestre şi vor lărgi căutarea vieţii dincolo de Pâmânt.

La conferinţă participă experţi în cercetarea spaţială din Statele Unite.

În februarie, agenţia spaţială a anunţat într-o conferinţă asemănătoare descoperirea a şapte exoplanete de mărimea Terrei într-un singur sistem solar, denumit Trappist-1.

Nava spațială Cassini. Google sărbătorește Nava spațială Cassini cu un Google Doodle special. Sonda spațială Cassini a documentat formarea unui corp înghețat în interiorul inelelor planetei Saturn, iar cercetătorii NASA susțin că am putea asista la formarea unui nou satelit natural. Nava spațială Cassini.

Nava spațială Cassini Cum arată obiectul

Nava spațială Cassini Cu un diametru estimat la cca. un km, obiectul a fost poreclit momentan „Peggy” și este prea mic pentru a fi fotografiat în detaliu de camerele misiunii Cassini.

Nava spațială Cassini Imaginile realizate în data de 15 aprilie 2013 indicau unele anomalii la marginea inelului A al planetei Saturn. Una dintre aceste anomalii era un arc cu aproximativ 20% mai luminos decât orice altceva din jur, lung de 1,2 km și cu o lățime de cca. 10 km. De asemenea, au fost observate protuberanțe neobișnuite la marginea inelului, de obicei foarte omogen. Cercetătorii consideră că arcul și protuberanțele sunt rezultatul forței gravitaționale exercitate de un obiect din apropiere.

Nava spațială Cassini Ce indicii oferă traiectoria lui

Nava spațială Cassini Deși nu se așteaptă ca obiectul să mai crească în dimensiune, putând chiar să se dezintegreze, formarea lui și traiectoria oferă indicii importante privind modul în care ar fi putut lua naștere cei 62 de sateliți ai lui Saturn. Carl Murray, cercetător al Queen Mary University of London și principalul autor al studiului, consideră că asistăm la un eveniment cosmic nemaivăzut până acum și, în cel mai fericit caz, am putea privi nașterea unui nou satelit natural.

Nava spațială Cassini Sonda spațială Cassini se va deplasa mai aproape de marginea inelului A în cea de-a doua parte a anului 2016 și ar putea furniza mai multe detalii despre „Peggy”. Observând formarea sa și comparând cu dimensiunea celorlalți sateliți ai planetei, cercetătorii speculează că Saturn ar putea să fi avut inele mult mai masive în trecut, iar acum ar putea fi ultima dată când un satelit natural se mai formează.

Nava spațială Cassini Misiune aproape de final

Nava spațială Cassini La 10 ani de când și-a început misiunea, Cassini continuă să ne ofere surprize, cum a fost descoperirea unui vast ocean cu apă în stare lichidă pe Enceladus. NASA a invitat publicul să ajute la denumirea viitoarelor faze de explorare, considerate „cele mai incitante” de până acum pentru că sonda va trece la mică distanță de planetă.