Atenţie unde introduci datele personale. Un clic greşit te poate lăsa falit

Tot mai mulți români cad pradă infracțiuinii de phishing, asta fie pe motiv că nu își iau măsurile necesare de protecție, fie că trăiesc cu impresia că lor nu li se poate întâmpla nimic rău.
Iulian Tudor
26 apr. 2017, 10:17
Atenţie unde introduci datele personale. Un clic greşit te poate lăsa falit

În cazul phishingului, utilizatorii primesc mesaje de tip spam sau pur și simplu mesaje cu aparență perfect legitimă în care li se cere să își completeze profilul existent sau să facă un update, însoțit un link iar în urma accesării acestuia, utilizatorul a deschis ușa spre propria fraudare, scrie auto-bild.ro.

Citeşte şi O companie care vindea vibratoare îşi spiona apoi clientele. Acum plăteşte despăgubiri de aproape 4 milioane euro

„Se deschide o pagină foarte asemănătoare cu originalul în care i se cer date suplimentare de autentificare. Odată ce acestea au fost date, autorii infracțiunii de phishing intră în posesia datelor după care le folosesc sau le vând pe piață”, a declarat un ofițer specialist din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate (DCCO).

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Drumul din România pe care să nu circuli. Mulți au rămas blocați cu mașina pe el, în zonă muntoasă
Capital.ro
2.000 lei plătiți de stat. Decizie pentru femeile din România. Se ridică la Primărie în 90 zile
Playtech.ro
ȘOC! Cine ar fi comis tripla crimă din București. Polițiștii au fost ULUIȚI. Detalii halucinante
DailyBusiness
SCAD RATELE! Acești români vor plăti mai puțin la bancă
Adevarul
Viața în „orașul fantomă” din mijlocul Dunării. Porțile de Fier 2, mega-șantierul din ultimii ani ai regimului Ceaușescu VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Ceaușescu nu s-ar fi gândit la așa ceva. Ce li se pregătește elevilor. Este incredibil!
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Mai rar așa ceva! Acest turist venit la plajă a fost amendat pentru că a mers pe faleză fără tricou. Câți bani a trebuit să plătească
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Un segment din Valea Oltului se redeschide miercuri seară! De asemenea, lucrările pe Autostrada Moldovei au evoluat considerabil
Capital.ro
Statul NU mai plătește BANII. Ordin final și irevocabil la Guvern: Nu mai accept!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii șocante din tripla crimă care a îngrozit Capitala
substantial.ro
Putin cere guvernului urgent să gestioneze situația din regiunea Kursk după incursiunile ucrainene
MediaFlux
PENSII: Cum se acordă MAJORĂRILE în funcție de perioada muncită
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!