Valentin Lazea: BNR, pe lista ţapilor ispăşitori căutaţi de cei care au probleme cu creditele

Banca Națională a României se află pe lista țapilor ispășitori căutați de către cei care sunt nemulțumiți de creditele luate, iar acestei instituții i se reproșează, printre altele, că nu se implică suficient în educația financiară a populației, a declarat, miercuri, economistul șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea, la cea de-a XXV-a ediție a Simpozionului anual de istorie și civilizație bancară "Cristian Popișteanu".
Iulian Tudor
26 apr. 2017, 12:29
Valentin Lazea: BNR, pe lista ţapilor ispăşitori căutaţi de cei care au probleme cu creditele

„Așa cum spunea domnul guvernator, omul se bucură când ia creditul și după aceea, o viață întreagă suferă, mai ales atunci când a luat creditul în altă monedă, altă valută decât cea în care primește salariul, și/sau atunci când a luat creditul pe termen lung sau cu dobândă variabilă. În momentul acela începe să caute țapi ispășitori. Oricine este de vină, dar nu el, nu respectivul, cel care a făcut acest credit. Pe lista țapilor ispășitori, foarte sus, aproape de vârful acestei liste întotdeauna este banca centrală. Banca centrală căreia i se reproșează de regulă cel puțin trei lucruri, dacă nu și mai multe. Un prim lucru care i se reproșează ar fi că nu se implică suficient în educația financiară a publicului”, a afirmat Valentin Lazea, potrivit Agerpres.

Un alt lucru care i se impută băncii centrale ar fi, potrivit economistului său șef, că nu explică în mod clar și pe înțelesul tuturor toate riscurile, toate teoriile economice și ce înseamnă economie de piață. Iar al treilea reproș la adresa BNR este că instituția nu a făcut aceasta în perioada de criză.

Potrivit lui Lazea, toate aceste critici sunt nefondate pentru că nicio instituție nu a făcut mai mult decât banca centrală pentru educația financiară a populației.

Cu privire la al doilea reproș, Lazea a dat ca exemplu o experiență personală de la un curs cu magistrați ținut în urmă cu două săptămâni. Magistrații au apreciat informațiile primite la curs, dar criticii BNR au găsit prilej de critică, susținând că a prezentat trunchiat anumite teorii sau curente economice. Acesta a arătat, însă, că în cadrul unui seminar de câteva ore nu poți face un compendiu din toată știința economică și că seminariile sunt făcute pentru a deschide apetitul sau gustul pentru economie.

În ceea ce privește al treilea reproș, cu privire la educație financiară în vreme de criză, Lazea a declarat că BNR a lansat avertismente, dar că acestea nu erau auzite.

„A făcut-o, și încă cu vârf și îndesat, numai că nu se auzea pentru că muzica cânta tare, toată lumea era la sărbătoare și cei care veneau să tragă semnalul de alarmă erau percepuți ca niște pesimiști, niște destabilizatori, niște defetiști și așa mai departe”, a afirmat Valentin Lazea.

Citeşte şi: Mugur Isărescu: Un credit trebuie dat înapoi. Dacă ţi-ai făcut o casă esti robul casei, nu al băncii

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai