PROGNOZA METEO NOAPTE Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în vest și în nord. Vântul va sufla cu intensificări la munte, unde pe creste rafalele vor depăși 70…75 km/h și temporar, la cote mai reduse, în Moldova, Banat și Crișana. Temperaturile minime se vor încadra între -1…0 grade în depresiunile Carpaților Orientali unde vor mai fi condiții de brumă și 13…14 grade în Dealurile de Vest. În zonele joase sud-esti spre dimineață poate apărea izolat ceață.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 5…7 grade.
PROGNOZA METEO JOI Temperaturile vor continua să crească si vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an în majoritatea zonelor. Maximele se vor încadra între 12 grade in Delta Dunarii 28 de grade in sud-vestul Transilvaniei, poate si in dealurile de vest, minimele vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaților Orientali și 15…16 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări spre seară și noaptea în vest și in nord-vest, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă și temporar în Banat, Crișana, Moldova și Dobrogea. În zonele joase din est și sud-est, dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi frumoasă și mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla cel mult moderat. Maixma va fi în jur de 25 de grade, iar minima va fi de 8…9 grade.
PROGNOZA METEO VINERI În majoritatea zonelor, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în ultima decadă a lunii aprilie; temperaturile maxime se vor încadra între 14..19 grade in zona litoralului si a deltei si 29 grade in sud-vestul Transilvaniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 5 și 15 grade. Ziua cerul va fi variabil, cu unele înnorări în vestul țării și la munte unde izolat vor fi ploi de scurtă durată. Începând cu orele serii instabilitatea atmosferică seva accentua si drept urmare local vor fi averse in Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia și jumătatea de nord a Moldovei. Vor fi și descărcări electrice, condiții de grindină, iar izolat cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, în estul și sud-estul teritoriului, dar și în partea de vest unde rafalele vor fi mai mari în timpul ploilor. În extremitatea de sud-est vor mai fi condiții de ceață.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi deosebit de caldă, cu maxime de 26…27 de grade și o minime de 9…10 grade. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului, iar vântul va sufla slab și moderat.
PROGNOZA METEO SAMBATA În regiunile vestice și nord-vestice vremea se va răci semnificativ, cerul va fi noros și va ploua pe arii extinse. În restul țării, deși temperaturile vor scădea ușor, vremea ramane caldă pentru sfârșit de aprilie, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta începând cu orele amiezii prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și izolat grindină. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate. Excepție va face sud-estul, unde probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în majoritatea zonelor, în special asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 13…14 grade în extremitatea de vest a teritoriului și 25 de grade în cea de sud, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 12 grade.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea se va menține caldă pentru sfârșit de aprilie. Înnorările vor fi mai accentuate în cursul nopții când va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade.
PROGNOZA METEO DUMINICA Temperaturile vor continua să scadă în toată țara, astfel că vremea va deveni răcoroasă în majoritatea zonelor, chiar rece pentru această dată în vest, nord-vest și centru. Cerul va avea înnorări temporar accentuate; pe parcursul zilei va ploua pe arii extinse, exceptând sud-vestul și estul extrem, unde ploile se vor semnala pe spații mai mici. Vor fi și descărcări electrice, izolat grindină, iar cantitățile de apă vor fi local însemnate. Noaptea vor fi ploi slabe, pe areale restrânse în est și sud-est, iar în nordul Carpaților Orientali, la peste 1800 m, vor fi posibile precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate, de scurtă durată. Maxime se vor încadra între 10 și 22 grade, iarminimele termice vor fi cuprinse între 2 și 10 grade.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va raci semnificativ, maximele vor fi in jur d de 16 grade iar minimele in jurd e 7..9 grade. . Cerul va avea înnorări, va ploua moderat cantitativ și vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla moderat.
DE LUNI PANA MIERCURI Vremea va fi în încălzire treptată, dar în prima zi va fi totuși răcoroasă în vest, nord-vest și centru. Probabilitatea de apariție a ploilor va crește spre sfârșitul intervalului.