„Mi s-a transmis nu oficial, că sâmbătă se va putea relua circulaţia pe un fir de mers dus şi unul întors prin pasajul Piaţa Sudului, dar având în vedere că legislaţia nu permite în acest moment să se realizeze recepţii parţiale, practic ar fi răspunderea constructorului pentru acest acces la pasajul Piaţa Sudului pe un fir dus şi pe un fir întors. Dar nu ar fi rău, ar fi foarte bine. Noi aşteptăm finalizarea în integralitatea sa a acestui obiectiv”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, scrie Mediafax.
Edilul a somat, pentru a doua oară, consorţiul de firme care realizează pasajul rutier de la Piaţa Sudului, asocierea Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL, să accelereze ritmul lucrarilor, în caz contrar va fi reziliat contractul.
Lucrările la pasajul subteran de la Piaţa Sudului au început în primăvara anului 2014 şi ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015. După începerea lucrărilor, însă, constructorii au descoperit o serie de conducte de gaze, apă şi canalizare care nu erau trecute în planurile de infrastructură ale companiilor de utilităţi, iar devierea acestora a produs o serie de întârzieri. În plus, greşelile comise de funcţionarii publici privind avizarea lucrărilor au produs, de asemenea întârzieri. Din această cauză, Primăria Generală a Capitalei nu a mai putut obţine finanţare europeană pentru acest pasaj.
Costurile estimative de realizare a pasajului de la Piaţa Sudului depăşesc 127 de milioane de lei, bani care ar fi trebuit decontaţi în proporţie de peste 80% din fonduri europene, dar din cauza întârzierilor Primăria Generală a Capitalei nu a putut deconta decât puţin peste 18 milioane de lei.