Vizita-fulger a papei argentinian, care se desfăşoară în condiţii de securitate dure, are loc la aproape trei săptămâni după două atacuri asupra unor biserici ortodoxe copte, soldate cu 45 de morţi, pe 9 aprilie, de Florii, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Papa a aterizat către ora locală 14.00 (15.00, ora României) pe aeroportul din cairo, a constatat o jurnalistă AFP, şi a fost primit de premierul Sherif Islamil şi o serie de demnitari religioşi catolici. Francisc urmează să se întâlnească vineri, mai târziu cu preşedintele Abdel Fattah el-Sisi, cu Papa copt ortodox Tawadros al II-lea, dar şi cu marele imam sunnit de la Al-Azhar Ahmed al-Tayeb.
”Este o vizită a unităţii şi fraternităţii. Mai puţin de două zile, dar foarte intensă”, le-a spus Papa jurnaliştilor care îl însoţeau la bordul avionului său în vederea acestei vizite de 27 de ore.
Vizita este crucială în vederea relaţiilor dintre Al-Azhar şi Vatican, tensionate în urma unei declaraţii controversate, în 2008, a Papei benedict al XVI-lea, care părea să asocieze islamul şi violenţa.
Citeşte şi Papa Francisc, mesaj dur privind închiderea Europei pentru migranţi
”Această întâlnire va fi un exemplu şi un model de pace, tocmai pentru că va fi o întâlnire a dialogului”, a comentat Papa referindu-se la întâlnirea sa cu şeicul de la Al-Azhar. Suveranul Pontif urmează să susţină de altfel un discurs cu ocazia unei ”conferinţe internaţionale a păcii” organizate de prestigioasa instituţie a islamului sunnit cu sediul în Egipt.
La Cairo, împrejurimile Nunţiaturii Apostolice, unde se cazează Papa, erau închise circulaţiei şi erau plasate sub paza puternică a poliţiei şi armatei. În apropiere de Catedrala Sf. Marcu, sediul Bisericii Ortodoxe Copte, erau staţionate blindate. .
În decembrie, mica Biserică Sf Petru şi Sf. Paul, adiacentă catedralei, a fost ţinta unui atentat sinucigaş revendicat de Statul Islamic, soldat cu 29 de morţi. Papa Francisc se va reculege în această biserică la sfârşitul zilei, împreună cu Papa Tawadros al II-lea.
Jihadiştii s-au angajat să-şi multiplice atacurile împotriva copţilor, majoritar ortodocşi, care reprezintă aproximativ 10% din cei 92 de milioane de egipteni.