Execuţia s-a petrecut lângă Kabul. Talibanul a tras câteva gloanţe în capul femeii de faţă cu mai mulţi bărbaţi, care l-au încurajat cu aplauze. Crima i-a şocat pe afgani.
„Ceea ce a făcut membrul taliban este împotriva legii. Aşa ceva nu scrie în legea noastră. Dacă mamele sau surorile noastre văd filmarea, ele vor fi şocate şi se vor speria foarte tare”, a declarat Abdul Salim, localnic.
Şi oficialii afgani condamnă gestul şi vor să-l prindă pe vinovat.
„Vom face investigaţii cu ajutorul acestei filmări şi vom găsi vinovatul din spatele acestui act de violenţă, terorism şi act brutal. Nu există nici o explicaţie, niciun înţeles pentru această nenorocire”, a spus Sediq Sediqi, Ministerul de Interne.
Femeile afgane sunt victime ale talibanilor în mod repetat, de când şi-au recăpătat drepturile la educaţie, muncă şi vot, după ce regimul taliban a fost îndepărtat de la putere prin intervenţia SUA şi a NATO.