Raluca Turcan: Îmi doresc ca în PNL să se vorbească mult mai mult despre interesul public

Raluca Turcan, președintele interimar al PNL, a afirmat sâmbătă la Iași că își dorește ca în această formațiune să se vorbească mult mai mult despre interesul public, despre soluții concrete și mai puțin despre funcții, locuri, răfuieli politice.
Filip Stan
29 apr. 2017, 10:49
Raluca Turcan: Îmi doresc ca în PNL să se vorbească mult mai mult despre interesul public

Aflată la Iași pentru a lua parte la alegerile interne pentru noua conducere a filialei județene a PNL, Raluca Turcan le-a declarat jurnaliștilor cu puțin timp înainte de începerea evenimentului că politicienii trebuie să renunțe la tensiuni și „să se concentreze pe lucrurile cu adevărat importante”.

„Ieșenii așteaptă un partid care să militeze cu soluții concrete pentru mediul de afaceri, pentru profesori, pentru medici și pentru oamenii de cultură. Îmi doresc ca PNL să vorbească mai mult despre cei din exteriorul partidului, să se vorbească despre soluții concrete și mai puțin despre funcții, locuri, răfuieli politice”, a declarat președintele interimar al PNL, citată de Agerpres.

În ceea ce privește disensiunile dintre cele două tabere ale filialei ieșene a PNL, Turcan a precizat că acest fapt „depinde de înțelepciunea fiecăruia”.

„Întotdeauna într-o competiție există și momente mai tensionate, însă dacă liderii politici privesc spre interesul public, spre cei din exteriorul partidului, atunci sunt obligați să renunțe la tensiunile interne”, a adăugat ea.

Din 465 de liberali care trebuiau să vină la Casa Studenților pentru a alege noua conducere a filialei județene a PNL s-au prezentat, până la ora 11,30, 334. Pentru cele 29 de funcții în Biroul Permanent Județean au fost înregistrate 77 de candidaturi.

Pentru funcția de președinte al Organizației Județene a PNL s-au înscris deputatul Costel Alexe, sociologul Viorel Baciu, consilierul județean Vasile Cotiugă, omul de afaceri Dorin Cristea și avocatul Dragomir Tomașeschi.

La funcția de prim-vicepreședinte al PNL Iași candidează cercetătorul Alexandru Muraru, consilierii județeni Liviu Brătescu și Liviu Bulgaru, dar și Dragomir Tomașeschi. Tot sâmbătă vor fi desemnați trezorierul și doi președinți ai unor consilii interne.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce dobânzi au BCR, BRD, ING, Banca Transilvania sau Raiffeisen la creditul de nevoi personale. Perioada maximă în care trebuie să îl rambursezi
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Ce trebuie să ai în torpedou pentru a evita amenzi de mii de lei. Mulţi şoferi ignoră regula
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Putin a cedat! Pacea de la Vatican dintre Zelenski și Trump a avut succes
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte