O româncă a vrut să-şi vândă copilul nou-născut unei italience pentru suma de 20.000 de euro. Cele două femei au fost însă arestate

O româncă de 25 de ani s-a înțeles cu o italiancă să îi vândă acesteia copilul său proaspăt născut pentru suma de 20.000 de euro. Cele două și un bărbat de origine marocană, care a servit drept intermediar, au fost arestaţi, scrie presa din Italia.
Romania TV
29 apr. 2017, 12:03
O româncă a vrut să-şi vândă copilul nou-născut unei italience pentru suma de 20.000 de euro. Cele două femei au fost însă arestate

Italianca Francesca Zorzo, în vârstă de 36 de ani, s-a înțeles cu Tănase Nicoleta, de 25 de ani, o româncă stabilită în Italia, să-i plătească 20.000 de euro pentru copilul cu care aceasta era însărcinată. După aceea, italianca a început să poarte o burtă falsă și să pretindă că este însărcinată.

În urmă cu o lună, aceasta a mers la primărie pentru a se interesa care sunt procedurile ce trebuie urmate pentru înregistrarea unui copil născut acasă. Atunci când femeia nu s-a mai întors pentru a realiza înregistrarea, autoritățile au intrat în alertă și au verificat ce se întâmplă, scrie libertatea.ro. 

Astfel, autorităţile au reușit să le descopere pe cele două femei și un bărbat marocan, Youssef Barrazouk (48 de ani) în timp ce încercau să ajungă la o înțelegere privind copilul, italianca fiind nemulțumită că fetița româncei era mulatră. Cei trei au fost arestați, în timp ce copilul a fost predat unui centru de plasament care urmează să aibă grijă de ea în continuare.

Cele trei persoane au fost acuzate de alterarea stării civile a unui nou-născut, infracțiune ce se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani.

Au fost momente de îngrijorare când ne-am dat seama ca s-a născut un copil și nu se mai știa nimic despre acesta. Fetița a fost găsită la Roma, după mai multe percheziţii în Latina, Anzia, Nettuno. Preţul a fost negociat între 15 şi 20.000 de euro. Nu avem cum să ştim cât a fost plătit. Paradoxal, suma era considerată suficientă pentru cumpărarea acestei minunate şi frumoase fetiţe”, a spus Antonio Galante, șeful echipei de investigație.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști români care au mers în Grecia. Se întâmplă din ce în ce mai des: “Poliția nu a luat nicio măsură”
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin. Se aplică din 31 iulie
Playtech.ro
Iubita lui David Popovici, apariție de SENZAȚIE! I-a lăsat pe toți cu gura căscată, ipostaze îndrăznețe
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Un august fierbinte. Abia acum vine marea caniculă. Avem cifrele
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Primele declarații ale lui David Popovici după calificarea în finala de 100 metri liber. Cum se simte înotătorul înainte de ultima lui cursă de la JO 2024: „Nu voi putea să intru fără trac”
Capital.ro
Decizie ISTORICĂ luată de Mircea LUCESCU. Vestea pe care toată România o aștepta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Avertizare cod galben de caniculă pentru joi: temperaturi de până la 36 de grade în Bucureşti şi jumătate din ţară
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?