Îţi place avocado şi obişnuieşti să cumperi frecvent? Vezi ce se va întâmpla cu preţul lui

Preţurile fructului avocado se majorează pe fondul cererii ridicate, care se remarcă nu doar în Statele Unite, ci şi în China şi Europa, fiind influenţate şi de recolta slabă din acest sezon, potrivit Bloomberg.
Romania TV
01 mai 2017, 18:29
Îţi place avocado şi obişnuieşti să cumperi frecvent? Vezi ce se va întâmpla cu preţul lui

Cererea de avocado a crescut în ultimii ani, fiind generată atât de gustul fructului, cât şi de trendul lansat în Statele Unite, datorită beneficiilor pe care le aduce. Statele Unite sunt cel mai mare consumator şi importator de avocado, dar în ultimii ani s-a remarcat o cerere crescută şi din partea altor ţări.

„Există consum ridicat în China şi în alte zone ale lumii, precum Europa”, a spus Roland Fumasi, analist al Rabobank, din Fresno, Californnia.

„Preţul avocado-ului va rămâne la un nivel relativ ridicat. Ar putea rămâne aşa pe tot timpul verii”, a adăugat Fumasi. Cumpărătorii ar trebui să aştepte până la toamnă şi să spere că în următorul sezon recolta mexicană va fi mai mare, înainte să fie un volum suficient pentru a micşora preţurile, a explicat acesta.

O cutie de 10 kilograme de avocado Hass din Michoacan, cel mai mare producător al Mexicului, costă 530 de pesos (27,89 de dolari). Preţul aproape s-a dublat faţă de cel de anul trecut şi a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 19 ani.

Cei mai mari producători de avocado sunt Mexic, Republica Dominicană, Columbia, Peru şi Indonezia, potrivit BBC.

Vezi si: Maioneză din avocado, fără ouă

Spynews
Mireasa - Iubește de 10. Ce și-au spus Alexandru și Daiana când credeau că nu îi aude nimeni. Mirela Vaida i-a dat de gol | VIDEO
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Noul film Netflix care va cuceri toate topurile. Este o producție pe care o vor adora și cei mari și cei mici
Capital.ro
Devine interzis în România. S-a dat ordin în toate țările UE de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Mirela Vaida, apariție de INFARCT! S-a pozat DEZBRĂCATĂ, a lăsat la vedere…
DailyBusiness
Românii NU își vor mai putea pune plombe dentare. Se INTERZIC de la 1 ianuarie 2025
Adevarul
Bombardiere nucleare rusești și chineze ar fi încercuit coasta americană din Alaska. SUA și Canada au mobilizat mai multe avioane de vânătoare
Spynews
Daniela Crudu, imagine rară cu bărbatul care a cucerit-o. Acum nu îl mai ține ascuns! Vedeta, vacanță romantică cu tatăl copiilor | VIDEO
Spynews
O femeie a fost condamnată la închisoare pentru că i-a dat prea multă mâncare câinelui. Ce alte măsuri au luat autoritățile în acest caz
Evz.ro
Traian Băsescu, o durere peste care nu poate trece. Nu și-a îndeplinit o mare dorință
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
A plecat cu 20.000 € de la Bordea! Cum s-a negociat divorțul dintre comendiant și soția sa, Livia
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Ce conține cutia misterioasă pe care sportivii medaliați o primesc la Jocurile Olimpice de la Paris. Creația a necesitat 2.000 de ore de muncă
Capital.ro
Interzis de joi, 1 august. Se dau amenzi de până la 2.500 de lei. Autoritățile au luat decizia
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Kamala Harris Îl Provoacă pe Donald Trump la Dezbatere în Campania Electorală pentru Georgia
MediaFlux
Când vin PENSIILE MAJORATE! Anunț OFICIAL
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?