Verginica S., de 44 de ani, din comuna Cârlogani, a fost adusă de o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina în stare gravă, scrie adevarul.ro. Femeia prezenta mai multe plăgi tăiate înţepate la nivelul toracelui, dar şi arsuri pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului.
„O echipă din cadrul I.P.J. Olt s-a deplasat de urgenţă la locul incidentului, unde, din cercetările efectuate, s-a stabilit că victima, în jurul orelor 06.00, în locuinţa comună, pe fondul consumului de alcool şi a geloziei, a fost agresată de către soţul său (Minodor S., 50 ani), care i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului cu un corp contondent, a înjunghiat-o cu un cuţit, după care a incendiat-o cu benzină„, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu propunere de arestare pentru 29 de zile.