LEGEA SALARIZĂRII UNITARE i-a nemulţumit pe profesori. Sindicatele din învăţământ ameninţă cu proteste

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a transmis marţi că legea-cadru privind salarizarea ”încalcă programul de guvernare aprobat de Parlament” şi ameninţă cu declanşarea unor acţiuni de protest în cazul în care parlamentarii ”nu remediază problemele semnalate” de sindicat.    
Filip Stan
03 mai 2017, 03:09
LEGEA SALARIZĂRII UNITARE i-a nemulţumit pe profesori. Sindicatele din învăţământ ameninţă cu proteste

”Încălcarea Programului de guvernare aprobat de Parlamentul României, în condiţiile în care acesta prevede o creştere a salariilor cu 20%, începând cu data de 01 iulie 2017 şi cu 30% de la data de 01 ianuarie 2018, iar în proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se propune ca prima tranşă de majorare, în procent de 50%, să se acorde de la data de 01 ianuarie 2018. Această propunere înseamnă o diminuare cu 6% a majorărilor salariale şi, ceea ce este mai important, provoacă în rândul salariaţilor din sistemul de învăţământ o stare de neîncredere şi suspiciune referitoare la transpunerea în practică a prevederilor viitoarei legi privind salarizarea unitară”, transmite, într-un comunicat de presă preşedintele FSLI Simion Hăncescu.

Legea salarizării unitare: Profesorii universitari vor avea lefuri cuprinse între 5.625 de lei şi 10.880 de lei

Totodată, FSLI cere revizuirea salariului de bază în învăţământul preuniversitar. ”Revizuirea coeficienţilor de ierarhizare pentru funcţia didactică  de predare, astfel încât salariul de bază maxim în învăţământul preuniversitar, corespunzător gradaţiei 0 să reprezinte aproximativ 0,28  din indemnizaţia Preşedintelui României”, mai precizează conducerea FSLI.

Senatorii vor dezbate în regim de urgenţă Legea salarizării unitare

De asemenea, sindicatul mai cere parlamentarilor ”remedierea anomaliilor din proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în ceea ce priveşte grilele propuse pentru funcţiile de conducere, precum şi pentru anumite funcţii didactice auxiliare şi nedidactice”.

LEGEA SALARIZĂRII provoacă tensiuni: Sindicatele din administraţie cer discuţii cu Guvernul şi ameninţă cu proteste

Conducerea FSLI anunţă acţiuni de protest, în situaţia în care parlamentul ”nu remediază problemele semnalate”.

”Colegiul Naţional al Liderilor FSLI a hotărât, în numele membrilor de sindicat ale căror interese le reprezintă că, în situaţia în care Parlamentul României nu va remedia problemele semnalate, urmează să se declanşeze acţiuni legale de protest”, mai precizează FSLI.

Citeşte şi: Legea salarizării unitare, varianta oficială. Grile de salarizare pe categorii profesionale

 

Legea salarizării unitare. Ce lefuri vor avea preşedintele, premierul şi miniştrii

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți