Klaus Iohannis vizitează mănăstirile din Suceava

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri judeţul Suceava, unde are întâlniri cu autorităţile locale şi mediul de afaceri. Preşedintele va vizita şi mănăstirile din judeţ.
Filip Stan
03 mai 2017, 09:42
Klaus Iohannis vizitează mănăstirile din Suceava

Reprezentanţii Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoşani i-au prezentat lui Klaus Iohannis planurile şi intenţia asociaţiei de a se profila ca organizaţie regională performantă şi pregătită să pună în practică proiecte cu finanţare europeană menite să asigure dezvoltarea durabilă a zonei, potrivit unui comunicat al Preşedinţei.

În cadrul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis, şi-a exprimat susţinerea pentru această iniţiativă aflată într-o regiune cu un important potenţial de dezvoltare. Preşedintele a subliniat că vizita sa are tocmai rolul de a sprijini astfel de proiecte inovative, în special pentru cei care activează în sectorul bioeconomiei, siguranţei alimentare a populaţiei şi protecţiei mediului, şi că asemenea viziuni integrate pot genera progresul economic în zona Suceava-Botoşani.

Şeful statului a apreciat că prin astfel de iniţiative se poate spera ca dezvoltarea spaţiului rural să devină reală şi durabilă, iar România poate deveni numărul 1 în Uniunea Europeană în privinţa agriculturii ecologice.

În cadrul discuţiilor, participanţii au accentuat nevoia de cooperare între judeţele implicate. Cu acest prilej, s-a discutat şi despre Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare”, unul dintre aeroporturile cele mai noi şi moderne din regiune. Atât preşedintele, cât şi reprezentanţii clusterului au punctat beneficiile deosebite pe care acest tip de infrastructură le aduce regiunii, mai precizează sursa citată.

Klaus Iohannis va participa la o dezbatere cu peste 300 de aleşi locali din regiune, care se va centra pe ideea evidenţierii problemelor cu care se confruntă autorităţile locale şi identificarea soluţiilor pentru aceste probleme. 

Preşedintele va vizita şi mănăstirile Voroneţ şi Dragomirna.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Orașul din România în care se deschide o nouă fabrică gigant. Vor fi sute de locuri de muncă, germanii au făcut o investiție de zeci de milioane de euro aici
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
BREAKING | Crima care a zguduit Buzăul. Și-a ucis soția cu toporul când a auzit ce dorea să facă. Martor la incident a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia basarabeană! Declarațiile făcute de rudele presupusului criminal
Capital.ro
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Poliția britanică avertizează asupra influenței negative a lui Andrew Tate asupra tinerilor băieți
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!