Ilie Năstase a jucat două finale la Wimbledon, în 1972 şi 1976, iar în ultimii ani a fost o prezenţă nelipsită de la turneu, graţie invitaţiilor primite din partea organizatorilor. Recentele incidente de la meciul de Fed Cup, cu Marea Britanie, l-au adus însă în atenţia presei internaţionale, iar organizatorii de la Wimbledon au decis pedepsirea sa. Miercuri, şefii turneului au confirmat că că Ilie Năstase nu va fi invitat anul acesta în Loga Regală a celebrului turneu.
„Ceea ce a făcut, trebuie să spunem, acţiunile lui nu au fost foarte bune şi le condamnăm. În ceea ce priveşte Loja Regală, el nu o să primească anul acesta o invitaţie„, a declarat Philip Brook.
Ediţia din acest an a Wimbledonului se anunţă una grandioasă, cu premii record, câştigătorii de la simplu urmând să fie recompensaţi cu câte 2,2 milioane lire sterline (aproximativ 2,6 milioane euro). Faţă de anul trecut, premiile acordate învingătorilor ar crescut astfel cu câte 200.000 lire sterline. Totalul premiilor pentru 2017 se ridică la 31,6 milioane lire sterline, ceea ce însemnă mai mult decât dublu faţă de 2011, când premiile au fost de 14,6 milioane lire sterline.