Protagoniștii s-au reunit la Astana pentru o nouă rundă de negocieri inițiate de Rusia și Iran, aliații regimului de la Damasc, și de Turcia, care susține opoziția. În proiectul prezentat de Rusia se recomandă crearea de ‘zone de dezescaladare’ în teritoriile insurgenților la Idlib (nord-vest), în provincia centrală Homs, în enclava rebelă Ghouta (periferie a Damascului) și în partea sudică a țării.
Aceste zone au drept obiectiv ‘să se pună capăt imediat violenței’ și ‘să fie furnizate condiții pentru o întoarcere în siguranță și benevolă a refugiaților’. Ele ar urma, de asemenea, să primească ajutor umanitar și asistență medicală imediată, potrivit Agerpres.
Potrivit proiectului, ‘zone de securitate’ vor fi puse în aplicare în jurul ‘zonelor de dezescaladare’ și vor fi înființate puncte de control și de supraveghere asigurate împreună de armata siriană și de insurgenți. Unități militare de ‘observatori’ din țări neprecizate ar urma de asemenea să fie desfășurate.
Documentul stipulează că Turcia, Iranul și Rusia vor fi garanți ai acordului și se angajează să creeze ‘un grup de lucru comun’ în primele cinci zile ce vor urma semnării documentului de către protagoniști. Acest ‘grup de lucru comun’ va trebui să traseze diferitele zone până în 22 mai și să supravegheze procesul de ‘dezarmare’. Garanții vor trebui să asigure că părțile beligerante își vor respecta angajamentele asumate prin acord și ‘vor ajuta guvernul și forțele armate ale opoziției să continue lupta’ împotriva fracțiunilor extremiste, printre care gruparea Statul Islamic (SI).
Agențiile kazahe și rusești au anunțat că delegația rusă avea consultări cu delegațiile iraniană și americană. Cei șase ani de război în Siria au făcut mai mult de 320.000 de morți, iar peste jumătate din populația acestei țări a luat calea exodului.