„Am mai spus-o și o repet: Guvernul susține legea grațierii în forma propusă inițial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia juridică a Senatului, referitor la grațierea faptelor de corupție, nu au susținerea Executivului”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Senatorii juriști au votat miercuri un amendament la proiectul legii pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate prin care se grațiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență. De asemenea, sunt grațiate fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia sau fapte săvârșite de funcționari străini sau în legătură cu aceștia.