Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

Procurorii DNA Suceava l-au trimis în judecată pe Cătălin Flutur, primar al municipiului Botoșani, pentru abuz în serviciu în legătură cu încheierea și derularea unui contract de concesiune care avea ca obiect exploatarea unui teren pe care a fost construit ulterior un complex comercial multifuncțional.
Filip Stan
04 mai 2017, 08:45
Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

Cătălin Flutur este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit în formă continuată.

În dosar au mai fost trimiși în judecată Adriana Zăiceanu, la data faptei director executiv al primăriei, Constantin-Cezar Puiu, la data faptei șef al Serviciului Patrimoniu, Mihaela Gontineac, la data faptei jurist respectiv secretar, Ioan Apostu, la data faptei secretar.

DNA precizează că, în perioada 30 noiembrie 2006-19 decembrie 2011, Cătălin Flutur, în calitate de primar, și-a îndeplinit defectuos atribuțiunile de serviciu prevăzute de lege, în ceea ce privește încheierea și derularea unui contract de concesiune ce avea ca obiect exploatarea unui teren în suprafață de 4.668 m.p., proprietatea Consiliul Local al Municipiului Botoșani, pe care a fost construit ulterior un complex comercial multifuncțional.

Citeşte şi: Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur: Nu mă simt hăituit de DNA

„Concret, în cuprinsul contractului respectiv, urmat de încheierea altor trei acte adiționale, inculpatul a diminuat ilegal (sub valoarea menționată în cuprinsul ofertei financiare) redevența datorată de cesionar instituției publice pe care o reprezenta. Mai exact, deși în cadrul procedurii de atribuire a concesiunii ofertantul câștigător prezentase o redevență în valoare de 77,12 lei/mp/an, (în condițiile în care în documentația de atribuire se prevăzuse o redevență minimă în sumă de 25,6 lei/mp/an), în contractul de concesiune încheiat după finalizarea procedurii s-a menționat plata unei redevențe vădit inferioare în sumă 4,91 lei/mp/an”, se arată în comunicat.

Procurorii susțin că în demersul său infracțional edilul a beneficiat și de ajutorul celorlalți inculpați care au întocmit diverse rapoarte de specialitate sau au avizat și contrasemnat hotărâri ale Consiliului Local prin care s-a stabilit redevența, în condițiile menționate.

„Această conduită a avut drept consecință prejudicierea bugetului local cu suma de 2.024.236,55 lei, sumă ce reprezintă totodată un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului, în calitate de concesionar”, menționează DNA.

Sursa citată subliniază că Primăria Botoșani a comunicat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal, urmând ca, în eventualitatea unei soluții de condamnare în prezenta cauză, să își rezerve dreptul de a promova o acțiune la instanța civilă.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian Vrabete: „Așa și-a dorit el”
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar