O rupere puternică de nori a inundat, vineri seară, mai multe străzi din municipiul Oradea, apa ajungând în unele zone şi la câteva zeci de centimetri, astfel încât traficul rutier a fost dat peste cap.
Din cauza cantităţilor mari de apă căzute în decurs de aproximativ 30 de minute, canalizarea nu a făcut faţă pe străzi precum Horea, Cantemir, Decebal, Tudor Vladimirescu sau Ogorului, unde mai mulţi şoferi au fost nevoiţi să se oprească în trafic sau să circule cu viteză extrem de redusă de teamă că apa ar putea intra în motorul maşinilor.
Potrivit news.ro, şi circulaţia tramvaielor a fost afectată în Oradea, mijlocele de transport în comun oprindu-se pe traseu timp de câteva zeci de minute până ce apele de pe străzi s-au retras.
De asemenea, în parcarea subterană a unui centru comercial din Oradea mai mulţi şoferi au rămas blocaţi pe perioada ruperii de nori neîndrăznind să iasă din cauza nivelului ridicat al apei care s-a adunat la intrarea în subteran.
În mai multe zone din municipiu, din cauza descărcărilor electrice s-a produs şi o pană de electricitate care a durat aproximativ 30 de minute, iar ploaia a fost însoţită şi de grindină.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, autorităţile pentru situaţii de urgenţă din Bihor nu au anunţat dacă există pagube materiale în urma ruperii de nori produsă în municipiul Oradea.
Judeţul Bihor se află, vineri, sub o avertizare cod galben pentru intensificări ale vântului ce poate lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, cantităţile de apă prognozate ar putea atinge, vineri searî,15-20 l/mp, căzând şi grindină de dimensiuni mici.
Citeşte şi: COD GALBEN de INUNDAŢII pentru judeţele Arad şi Hunedoara