Carmen Dan, anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre modernizarea stadionului DINAMO

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că se caută o soluţie juridică prin care stadionul Dinamo să fie modernizat, în perspectiva EURO 2020.
Filip Stan
05 mai 2017, 20:31
Carmen Dan, anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre modernizarea stadionului DINAMO

„Categoric, dorinţa noastră este sută la sută în sensul acesta, sens în care facem absolut tot ce este necesar pentru a pune la dispoziţia CNI (Companiei Naţionale de Investiţii – n.r.) pentru modernizare stadionul Dinamo. (…) Obiectivul nostru prioritar în această perioadă să ştiţi că acesta este, să punem la dispoziţie stadionul”, a spus ministrul.

Întrebată despre avizele care ar mai fi necesare, Carmen Dan a spus că preferă să prezinte detaliile într-o perioadă următoare, dar a dat asigurări că se caută o soluţie juridică potrivită.

„Aş prefera să dau mai multe detalii într-o perioadă următoare, dar, în acest moment, toată capacitatea noastră şi tot interesul nostru este direcţionat în sensul găsirii unei metode, unei soluţii juridice care să nu împieteze în niciun fel posibilitatea de a moderniza stadionul Dinamo, pentru că nu este un câştig al ministerului în primul rând, este un câştig al cetăţenilor. Din perspectiva noastră, stadionul este al celor care iubesc sportul şi al celor care se raportează la Dinamo şi la baza sportivă de acolo prin perspectiva acestei dorinţe, acestei pasiuni”, a mai spus ministrul.

Întrebată dacă este dinamovistă, Carmen Dan a replicat că este „o întrebare incomodă” şi că se străduieşte să înţeleagă fotbalul, atunci când are timp să urmărească un meci.

„Este o întrebare foarte incomodă, prefer să nu răspund. Îmi place fotbalul, atunci când am timp mă uit cu interes şi încerc să îl şi înţeleg”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.

DailyBusiness
România, foarte aproape de Schengen. Predoiu: „Va fi o decizie politică!”
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Peștera din România, puțin cunoscută, în care se țin concerte de muzică clasică. Aici are loc un fenomen foarte rar
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Proprietarii de mașini trebuie să plătească până luni, 30 septembrie
Playtech.ro
Doamne cât de frumoasă era Adriana Iliescu în tinerețe. Cea mai bătrână mamă din România era superbă
DailyBusiness
De la 1 octombrie, ratele cresc iar! Românii vor scoate din nou bani de la saltea
Adevarul
Cât a ajuns să coste un apartament în cea mai mare comună a țării. Cu același preț s-ar putea lua mai multe locuințe în Spania sau Anglia
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
DrugTest. Medicamentele de pe „lista neagră". Semnul inscripționat pe ambalaj, special pentru șoferi
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv. Câți ani de închisoare îl așteaptă
Cancan.ro
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână după înmormântare
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore la școala de șoferi
StirileBZI
Nu ai voie să înregistrezi cu telefonul! Este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea 2 ani!
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese pe zi
substantial.ro
BEC clarifică: Klaus Iohannis nu poate candida ca independent pe listele PNL
MediaFlux
S-A AFLAT cine VA FI PREȘEDINTELE ROMÂNIEI! Răsturnare COMPLETĂ de SITUAȚIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Studenţii cresc cu 20% cererea pe piaţa închirierilor de locuinţe şi trag în sus chiriile apartamentelor vechi