Antonia, sexy, în chiloţi şi cu sfârcurile la vedere. Şi au trecut doar 5 luni de când a născut FOTO

Au trecut cinci luni de când a devenit mamă pentru a treia oară, dar corpul ei arată ca și cum nu a fost niciodată însărcinată. Antonia, considerată una dintre cele mai frumoase femei din showbizul românesc, se poate lăuda cu un trup de gazelă.
Iulian Tudor
07 mai 2017, 06:29
Antonia, sexy, în chiloţi şi cu sfârcurile la vedere. Şi au trecut doar 5 luni de când a născut FOTO

Alex Velea are o influență deosebită asupra iubitei sale și, mai ales, a felului în care arată, scrie click.ro. Împătimit al sportului și al mersului la sală, cântărețul a făcut-o și pe mama copiilor săi să îndrăgească această activitate, așa că bruneta s-a pus serios pe treabă.

Citeşte şi Antonia şi Alex Velea, împreună de SALĂ. Imagine de COLECŢIE cu cei doi FOTO

Mândră de ce a reușit să realizeze la cinci luni de când l-a născut pe Akim, cel de-al treilea copil al său, Antonia și-a arătat corpul în toată splendorarea, într-o imagine în care apare în bikini, cu sfârcurile străpungându-i maioul.

„Principala mea motivație pentru a fi în formă este bărbatul meu. De asemenea, cealaltă este că am trei copii și sunt încă în stare să arăt bine. Trebuie să recunosc că cea de-a treia mea sarcină m-a făcut un pic leneșă, dar faptul că trăiesc cu o persoană dedicată fitness-ului nu mi-a lăsat nicio scuză. Unii dintre voi or să spună că această poză este vulgară, dar o să folosesc asta drept ceva motivant. «Asta sunt eu după cinci luni de când am născut!» Sunt pe drumul meu, iar Alex o să mă ajute să ajung acolo unde vreau să fiu. Îți mulțumesc pentru motivație, dragule! Și tu poți să faci asta!”, a scris vedeta, fostă concurentă la „Uite cine dansează”.

Citeşte şi Mama Antoniei, reacţie uluitoare când a aflat că fiica ei este din nou însărcinată

În doar o oră, imaginea super sexy a atras un număr record de apecieri, peste 10.000, alături de comentarii laudative cu privire la corpul solistei, dar și la atitudinea sa.

Spynews
Bacalaureat 2024. Subiectele la proba la alegere a profilului. Ce exerciții au avut de rezolvat candidații
Bzi.ro
Lovitură dată de ProTV! Gina Pistol va prezenta MasterChef!
Fanatik.ro
Vacanța în Grecia a unor români s-a transformat într-un coșmar. Au mers la apartamentul închiriat în Halkidiki, dar au fost nevoiți să-și caute altă cazare: ”Am fost victima unei escrocherii”
Capital.ro
România, cea mai nouă forță a Europei. Alianța care ne pune pe harta lumii. S-a semnat
Playtech.ro
Loredana Groza s-a făcut de RÂS! Imaginile ȘOC pe care le vrea ȘTERSE urgent
DailyBusiness
S-a decis! Liderii coaliției de guvernare au stabilit data alegerilor!
Adevarul
Cum era să fie dat jos Ceaușescu cu cinci ani înainte de Revoluție. Complotul secret la care a participat și Ion Iliescu
Spynews
Star Matinal. Bianca Drăgușanu, probleme la întoarcerea din vacanță! Prin ce experiență a fost nevoită să treacă vedeta: „A fost o peripeție” / VIDEO
Spynews
Cine este Mahmut Orhan. Povestea celebrului DJ turc
Evz.ro
Aberația cu testul antidrog, criticată și de polițiști. Modificarea la Codul Rutier care te lasă aiurea fără permis intră curând în vigoare
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din rochie! Mădălina Ghenea, GAFĂ de INFARCT în dormitor, a arătat TOT
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
wowbiz.ro
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Cancan.ro
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Playsport.ro
Andreea Mantea n-a mai ascuns NIMIC! Imaginile astea ar trebui interzise! Cum s-a lăsat pozată pe plajă
kanald.ro
Perle amuzante de la Bacalaureat 2024. Ce au scris elevii la Română, la subiectul III, la BAC 2024
Capital.ro
Statul VREA BANI de la români. Decizia luată azi, 4 iulie: Clopoţelul va suna pentru fiecare român
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de tras palme între femei!
stirilekanald.ro
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a
substantial.ro
Bărbat din Hunedoara reținut pentru înșelăciune și fals privind identitatea
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al României! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!