Raluca Turcan: S-a decis în unanimitate ca atunci când colegi lipsesc de la voturi importante să recurgem la sancţiuni

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat, luni, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional, că s-a decis în unanimitate că, atunci când membri ai partidului lipsesc de la voturi ”cu aşteptări mari din partea opiniei publice”, cum a fost cel de săptămâna trecută de la Comisia juridică din Senat, aceştia vor fi sancţionaţi, putându-se ajunge chiar la suspendarea din partid pe diferite perioade. Turcan a ţinut să menţioneze că nu s-a referit punctual la Alina Gorghiu, ci la un principiu.
Filip Stan
08 mai 2017, 11:47
Raluca Turcan: S-a decis în unanimitate ca atunci când colegi lipsesc de la voturi importante să recurgem la sancţiuni

„Azi, în Biroul Permanent Naţional, am propus şi s-a decis în unanimitate ca, atunci când colegi de-ai noştri lipsesc la voturi importante cu aşteptări mari din partea opiniei publice, atunci politic să recurgem la sancţiunile prevăzute în Statut. Sancţiunile sunt graduale, de la imposibilitatea de a vota în anumite şedinţe, inclusiv până la suspendarea din partid pe diferite perioade”, a declarat Raluca Turcan, după ce, săptâmâna trecută afirma pe Facebook că nu poate trece cu vederea lipsa liberalilor de la voturile importante.

Întrebată dacă a avut vreo discuţie cu Alina Gorghiu, care a absentat miercuri de la lucrările Comisiei juridice, când s-a votat graţierea pedepselor pentru fapte de corupţie, alături de Nicoleta Pauliuc care însă are o problemă de sănătate, Turcan a răspuns că nu vorbeşte despre persoane, ci despre „un principiu care este foarte sănătos pentru a face diferenţa între PNL şi PSD”.

„Doamna Pauliuc este în spital şi are o problemă gravă de sănătate, aşadar dumneai va fi înlocuită pe o perioadă mai lungă de timp de colegi de-ai noştri din Senat. În rest, nu vorbesc despre persoane şi lucrul acesta aş vrea să fie bine înţeles, pentru că acum a fost situaţia de la Senat în Comisia juridică, mâine poate să fie o altă comisie. Ne raportăm la un principiu care este foarte sănătos pentru a face diferenţa între PNL şi PSD. Din nefericire (…) s-a transmis în spaţiul public ideea unei pactizări a PNL cu PSD din cauza unor absenţe în momente importante, ori lucrul acesta e dăunător partidului per ansamblu şi orice membru de partid trebuie să înţeleagă că interesul public şi interesul PNL sunt mai presus decât orgoliul sau interesul unei persoane. (…) Nu mă refer punctual la Alina Gorghiu. Chiar dacă există un mare deliciu de a titra «Turcan se războieşte cu Gorghiu», nu mă refer la Alina Gorghiu, mă refer la un principiu pe care, dacă nu-l respectăm, PNL-ului îi va fi din ce în ce mai greu să spună că e diferit de PSD”, a afirmat Turcan.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Triunghiul amoros misterios și emoțional care a făcut milioane de oameni să suspine. A avut un final epic
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cine este femeia din Cluj, în vârstă de 50 de ani, găsită fără suflare în propria locuință! Principalul suspect este fiul ei, cunoscut cu probleme psihice
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Călin Georgescu și Elena Lasconi în frunte după primul tur al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului