Poliţiştii din oraşul Năsăud au fost sesizaţi de dispariţia copilului de 9 ani şi a tatălui acestuia, un bărbat de 46 de ani în cursul zilei de duminică, cei doi fiind daţi în urmărire naţională.
„În data de 7 mai poliţiştii au fost sesizaţi de o tânără de 20 de ani din Tărpiu despre faptul că tată său, în vârstă de 46 de ani, a plecat de la domiciliu împreună cu fratele ei, un minor în vârstă de 9 ani. Cei doi au fost daţi în urmărire naţională, poliţiştii efectuând căutări şi verificări în acest caz” a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, ag. princ. Crina Sârb.
Bărbatul a ameninţat că îşi omoară copilul şi apoi se sinucide.
Imediat după ce soţia a plecat în Spania la muncă bărbatul a suferit o depresie şi orbit de gelozie s-a apucat de băut. Femeia s-a întors acasă şi aşteaptă veşti de la soţul său şi de la copil.
„M-au sunat copiii şi mi-au spus că s-a apucat de băut şi că a început să vândă totul din casă pentru un pahar de băutură. Am vrut să vin mai repede acasă, dar m-am temut că o să am foarte mult de plătit. Sunt o femeie muncitoare şi am plecat cu un contract în agricultură în Spania. Sâmbătă m-a sunat fata cea mare şi mi-a spus că s-a trezit dimineaţa, a făcut un bagaj în care a pus mai multe funii şi le-a spus fetelor că îl ia pe băiatul de 9 ani şi îl duce şi îl spânzură după care o să se omoare şi el. De atunci nu mai sunt de găsit. L-am sunat într-una dar nu răspunde nici el şi nici copilul. Luni dimineaţa am venit acasă din Spania şi de atunci îi caut în continuare. Sunt disperată”, povesteşte mama băiatului.
Înainte de a dispărea, bărbatul a avut conflicte şi cu vecinii, toate din cauza băuturii.
Deocamdată poliţiştii nu folosesc pentru căutarea bărbatului şi a copilului câini de urmă şi nici nu au cerut ajutorul altor instituţii abilitate care să îi ajute la căutarea celor doi, considerându-se e că dispariţia este una voluntară.