Dosarul „Antena-RCS&RDS”: Instanţa respinge audierea lui Zoltan Teszari şi Marius Tucă

Instanţa supremă a respins, în dosarul de şantaj "Antena Group - RCS&RDS”, cererile de audiere ca martori a lui Zoltan Teszari, Marius Tucă şi altor persoane, dar a admis probele prin care Sorin Alexandrescu vrea să demonstreze că a fost provocat de Ioan Bendei şi că fostul administrator al RCS nu se temea de el. Judecătorii au respins şi cererea prin care Alexandrescu voia ca DNA să spună dacă "telefonul negru” folosit de Bendei a fost pus sub supraveghere în baza unui mandat, precum şi expertiza convorbirilor telefonice şi a interceptărilor audio-video aflate la dosar, pentru a se stabili autenticitatea acestora.
Filip Stan
10 mai 2017, 10:44
Dosarul

Judecătorii au admis cererea avocatului fostului director al Antena Group Sorin Alexandrescu de a fi depuse la dosar şi analizate ca probe, la judecarea în apel a procesului, convorbiri transcrise care ar susţine faptul că Alexandrescu a fost provocat de Bendei şi acesta din urmă nu se temea de fostul director al Antena Group, aşa cum a susţinut.

Instanţa a admis şi cererea avocatului lui Bendei de a fi luate în considerare, la judecarea în apel, înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei.

 

Magistraţii instanţei supreme au respins celelalte solicitări formulate de avocatul lui Sorin Alexandrescu, referitoare, printre altele, la trimiterea unor adrese la DNA pentru a arăta cum s-au solicitat de la ANAF unele documentele şi pentru a comunica dacă „telefonul negru” folosit de Ioan Bendei a fost supravegheat în baza unui mandat, precum şi depunerea la dosar a listing-ului convorbirilor de pe acest telefon.

Judecătorii au mai respins cererea de depunere la dosar a înscrisurilor prin care se arată că litigiile Antrena Group – RCS&RDS au fost asistate juridic de societatea PeliFilip şi solicitarea privind efectuarea unei expertize a convorbirilor telefonice şi a interceptărilor audio-video în vederea analizării acurateţei, originalităţii şi autenticităţii acestora, formulate tot de avocaţii lui Alexandrescu.

Instanţa nu a admis nici solicitarea formulată de avocatul lui Ioan Bendei de audiere a convorbirilor ambientale depuse ca probe de către procurori.

Judecătorii nu au fost de acord cu audierea în calitate de martori Zoltan Teszari, Marius Tucă şi Alexandru Oprea şi nici cu reaudierea lui Ioan Bendei.

La termenul din 28 aprilie, avocatul lui Sorin Alexandrescu a arătat în faţa instanţei că a descoperit discuţii în dosar din perioada aprilie – mai 2013, purtate de pe telefonul lui Bendei, cu familia, cu Zoltan Teszari, cu angajaţi RCS, cu procurorul de caz, cu ofiţeri de poliţie judiciară, iar din ele ar rezulta că Bendei l-ar fi provocat la dialog pe Sorin Alexandrescu.

„Cerem audierea unora dintre ele în şedinţă publică, pentru a demonstra teza provocării şi faptul că domnul Bendei nu se temea în realitate de domnul Alexandrescu. Noi am transcris aceste convorbiri şi SMS-uri pe care le considerăm relevante pentru aceste teze. Sunt 32 de convorbiri şi 7 mesaje SMS, care demonstrează provocarea. Mai dorim audierea în şedinţa publică a altor 59 de convorbiri, deoarece sunt considerate relevante pentru teza că Bendei nu se temea în momentul în care a depus denunţ pe numele lui Alexandrescu”, a arătat avocatul.

Un alt apărător al lui Alexandrescu a cerut reaudierea denunţătorului Ioan Bendei, susţinând că procurorul de caz i-ar fi dat permanent indicaţii în afara procedurilor normale. Apărătorul a mai cerut audierea patronului RCS&RDS Zoltan Teszari, motivând că în 26 aprilie 2013 ar fi avut o discuţie cu Bendei din care ar rezulta că ştie despre demersuri şi că îl sprijină.

Avocaţii lui Alexandrescu au mai cerut instanţei să admită depunerea unor înscrisuri referitoare la litigiile dintre Antena Group şi RCS&RDS, dar şi o expertiză pentru lămurirea neconcordanţelor dintre înregistrări şi procese-verbale şi îmbunătăţirea calităţii înregistrărilor.

Avocatul lui Dan Voiculescu a vrut să ştie la cine se referea Ioan Bendei într-o interceptare cu Zoltan Teszari atunci când se întreba „oare se ajunge la bătrânelul?”. „Cred că bătrânelul este Dan Voiculescu”, a arătat apărătorul. În replică, avocatul lui Ioan Bendei a spus că toate părţile cunosc înregistrările.

Procurorul DNA a arătat că redarea în şedinţă publică a convorbirilor neataşate iniţial la dosar nu este relevantă şi a cerut respingerea celorlalte probe. Magistratul a solicitat instanţei audirea lui Marius Tucă, fost director editorial al publicaţiei Jurnalul Naţional, pentru lămurirea unor aspecte privind imixtiunile patronilor în conţinutul editorial.

Instanţa a stabilit atunci ca judecata în acest dosar să continue în 12 mai. În 12 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe fostul director al Antena Group Sorin Alexandrescu la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, pe Dan Voiculescu la doi ani de închisoare cu executare şi pe Camelia Voiculescu la doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Antena 3 şi Intact Publishing au fost achitate. Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată în 1 octombrie 2013, alături de Sorin Alexandrescu, atunci directorul general Antena TV Group SA, de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, şi de fostul şef al ANAF Şerban Pop.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra lui Ioan Bendei, atunci administrator al RCS&RDS, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat. Actele de constrângere s-ar fi exercitat verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic, dar şi prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicat Ioan Bendei.

Anchetatorii susţin că acest spot publicitar a fost realizat din dispoziţia Cameliei Voiculescu şi a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, şi a fost difuzat în perioada 9 – 30 mai 2013, cu o frecvenţă de cinci ori pe zi (în total de 401 ori) de toate posturile TV aparţinând SC Antena TV Group SA şi SC Antena 3 SA.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Amiral NATO: Companiile trebuie să se pregătească pentru un scenariu de război
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?