Fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu: Academia Română a luat decizia concesionării terenurilor către Grivco

Bogdan Alexandru, fostul preşedinte al Fundaţiei “Patrimoniu” a Academiei Române, a arătat miercuri, la Tribunalul Bucureşti, că prezidiul Academiei Române a aprobat concesionarea terenurilor către firma Grivco, pentru că era cea mai bună ofertă, arată News.ro. 
Iulian Tudor
10 mai 2017, 15:55
Fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu: Academia Română a luat decizia concesionării terenurilor către Grivco

Bogdan Alexandru a recunoscut că a participat la două întâlniri ale Partidului Conservator fondat de Dan Voiculescu, dar a precizat că nu avea nicio relaţie cu Grivco şi că se încearcă să se dea o “nuanţă politică” acestui aspect şi să se facă o “legătură”, ceea ce nu este “moral şi etic” la vârsta şi experienţa sa.

Instanţa l-a audiat pe fostul preşedinte al Fundaţiei „Patrimoniu” a Academiei Române în dosarul în care este acuzat pentru modul în care a dat în arendă terenuri ale Academiei Române şi a produs un prejudiciu de aproape 3,8 milioane de euro. Bogdan Alexandru a venit la instanţă într-un scaun cu rotile şi cu o cârjă, dar a ţinut să stea în picioare în timpul declaraţiei.

“În 2006, prezidiul Academiei Române a luat decizia concesionării terenurilor către Grivco, era cea mai bună oferta (…) Ce vină am, ca inculpat în acest dosar, prin faptul că nu am calculat arendă pe o metodologie care nu era proprie mediului privat? Menţionez că valoarea arendei restante, în valoare de 94.000 de lei, este inexactă, deoarece cu un an înainte s-a făcut regularizarea, deoarece s-au dat bani în avans”, a spus Bogdan Alexandru.

În legătură cu contractul de concesiune cu firma Manoleti SRL, Bogdan Alexandru a arătat: “În rechizitoriu se spune că nu aveam dreptul să fac transformare de contract de concesiune. Am aici acordul domnului Haiduc, preşedintele Academiei, şi a secretarului general, sunt trecute în această notă. Acest document nu se regăseşte în dosar, nu înţeleg de ce. Aveam nevoie de cinci milioane de euro împrumut la bancă pentru a accesa fonduri europene pentru staţiunea Greaca”.

El a precizat că a făcut zeci de note către conducerea instituţiei în vederea promovării unei hotărâri de guvern, astfel încât staţiunea de cercetare Greaca să treacă în patrimoniul Academiei.

“La toate aceste zeci de adrese, Academia Română nu a răspuns. Voiam să avem staţiunea Greaca lângă noi. Mai poate fi salvată. Din 2011 trebuia dată o hotărâre de guvern cu preluarea staţiunii Greaca pe lângă Academie”, a adăugat Bogdan Alexandru.

În legătură cu concesionarea unor terenuri din Constanţa unei firme care trebuia să studieze vântul de pe litoral, fostul preşedinte al Fundaţiei “Patrimoniu” a spus că firma avea experienţă în domeniu şi că nu s-a mai semnat înţelegerea.

”Acolo se calculează un prejudiciu de 190.000 de euro fără nicio baza legală. Nu am dat niciun centimetru de pământ, a venit criza şi nu s-a mai făcut nimic pe terenurile de la Topalu. S-a semnat contractul şi ei au plătit 18.000 de euro pe an. A fost un protocol de colaborare, urma să se construiască un parc eolian cu statut de cercetare şi inovare tehnologică. Voiam să vedem cum bate vântul pe litoral. Beneficiile erau de ordin ştiinţific, pentru că independenţa energetică în mediul rural este foarte actuală”, a mai spus Bogdan Alexandru.

Întrebat de juristul Academiei Române dacă avea aprobarea conducerii şi acordul scris să semneze documente cu caracter financiar, juridic şi tehnic, Bogdan Alexandru a răspuns afirmativ.

Chestionat în legătură cu relaţia pe care o avea cu Grivco, în condiţiile în care semna în bancă operaţiuni financiare pentru firma lui Dan Voiculescu, Bogdan Alexandru a spus că se încearcă “să se dea o nuanţă politică acestui aspect”.

“În rechizitoriu se arată că am frecventat întâlniri ale Partidului Conservator fondat de Dan Voiculescu. Este adevărat, am fost de două ori, o dată alături de alţi reprezentanţi ai firmei şi a doua oară la Braşov, când am vorbit despre finanţarea agriculturii. Nu aveam nicio relaţie cu Grivco. Această legătură se face şi nu este moral şi etic, la vârsta şi la experienţa mea. Am fost mai puţin de un an administrator la respectiva firma şi mi-am dat demisia după ce a fost semnat contractual cu Grivco. Contractul este semnat întâi de Haiduc şi apoi de mine. Administram SC Centru Pilot de Calificare şi Consultanţă Profesională SRL. Această firma avea acţionar principal pe SC Grivco”, a mai arătat Bogdan Alexandru.

Întrebat de juristul Academiei dacă a avut aprobare din partea forului ca să fie plătite despăgubiri de 150.000 de euro pentru încetarea amiabilă a contractului cu societatea Manoleti, Bogdan Alexandru a spus: “Nu am considerat şi nu consider că aveam nevoie de aprobare”.

Instanţa a stabilit următorul termen în 5 iunie, când vor fi audiaţi cinci martori, printre care şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, care va fi citat în penitenciarul în care execută pedeapsa de şapte ani de închisoare primită în dosarul ICA.

În mai 2016, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Bogdan Alexandru, preşedinte executiv al Fundaţiei “Patrimoniu” din Academia Română la data faptei, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Potrivit DNA, Grivco a luat în arendă două terenuri, unul de 1.500 de hectare şi altul de 642 de hectare, de la Fundaţia “Patrimoniu”. Procurorii susţin că Bogdan Alexandru, în calitate de preşedinte al fundaţiei, nu ar fi calculat valoarea arendei şi nici nu i-ar fi comunicat arendaşului obligaţia de plata.

Bogdan Alexandru, în calitate de preşedinte executiv al Fundaţiei „Patrimoniu”, cu încălcarea prevederilor legale şi a celor prevăzute în statutul organizaţiei, şi-a exercitat atribuţiile de administrare şi gestionare a bunurilor imobile (în principal terenuri agricole şi silvice) ce aparţin Academiei Române, în scopul de a-i favoriza pe colaboratorii fundaţiei pe care o conducea, care şi-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esenţă, în neplata unor obligaţii contractuale.

“Concret, în perioada 2007-2009, cu ocazia administrării patrimoniului silvic şi funciar al Academiei Române, între Fundaţia „Patrimoniu” şi mai multe societăţi comerciale au fost încheiate contracte şi acte adiţionale privind arendarea şi concesiunea de terenuri ce aparţineau instituţiei respective”, potrivit DNA.

Procurorii îl acuză pe Alexandru că a semnat contractele “în mod clandestin, ocult, fără autorizarea organelor competenţe, astfel cum stipulau textele statutare incidente”, cu scutirea de plata redeventei “pe perioade îndelungate de timp (44 ani)”.

Anchetatorii au stabilit că prejudiciul produs Academiei Române este de la 3.757.860 de euro.  

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni