Purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, a declarat joi, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, Serviciului Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic, cu sprijin tehnic din partea structurilor de specialitate, au făcut o percheziţie la domiciliul bărbatului în vârstă de 38 de ani, de unde au ridicat mai multe bunuri care pot fi probe ]n dosar.
Citeşte şi Pedagog arestat pentru relaţii sexuale cu o elevă de 14 ani
Potrivit anchetatorilor, clienţii racolaţi pe internet de bărbat erau cei care propuneau locul de întâlnire, pentru ca astfel să fie mai greu de găsit.