Alexandru Petrescu: Legea prevenţiei a primit majoritatea avizelor necesare. Proiectul vizează aproximativ 290 de contravenţii

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Alexandru Petrescu, a declarat, joi la finalul şedinţei de guvern, că Legea prevenţiei a primit majoritatea avizelor necesare, precizând că în actul normativ aflat în primă lectură, au fost introduse aproximativ 290 de contravenţii la propunerea ministerelor avizatoare şi acordă operatorilor economici posibilitatea de a remedia o abatere constatată, în urma actului de control dându-se doar un avertisment fără aplicarea sancţiunii prevăzute de lege. Petrescu a precizat că Legea prevenţiei urmează să fie aprobată săptămâna viitoare în şedinţa Executivului.
Filip Stan
11 mai 2017, 16:36
Alexandru Petrescu: Legea prevenţiei a primit majoritatea avizelor necesare. Proiectul vizează aproximativ 290 de contravenţii

„Astăzi, Ministerul pentru Mediul de Afaceri a primit majoritatea avizelor şi a intrat în şedinţă într-o primă lectură. Actul normativ constituie principiile de bază ale codului economic al României. Este structurat pe doi piloni esenţiali şi anume crearea cadrului optim de educare şi informare a operatorilor economici şi identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control”, a arătat Petrescu.

El a precizat că aceasta este o primă măsură ”de emancipare” a actului de control şi un prim pas de restabilire a unui cadru de încredere, element esenţial pentru ”un mediu de business stabil şi sănătos”.

”Legea prevenţiei va aduce efectul cerut de antreprenori de mult timp, o normalizare a relaţiei mediu de afaceri – autorităţi de control bazată pe încredere, pe informare şi educare, conformare colaborativă, astfel încât împreună să contribuim la predictibilitatea şi stabilitatea cadrului general de business”, a explicat ministrul pentru mediul de afaceri.

El a subliniat că Ministerul pentru mediul de afaceri a integrat propunerile de contravenţii venite din partea a peste 17 ministere şi agenţii care au în prortofoliu organisme cu atribuţii de control, conform News.ro.

”A fost proiectul de lege ce a avut parte de una dintre cele mai extinse proceduri de consultare publică. Linia de demarcaţie a contravenţilor care intră sub incidenţa legii şi faptele care nu pot beneficia de prevenţie din cauza gradului de pericol social ridicat pe care prezintă este stabilt şi asumat exclusiv de fiecare minister în parte”, a mai spus Petrescu.

Ministrul a afirmat că aproximativ 290 de contravenţii au fost introduse la propunerea ministerelor avizatoare.

”Sub incidenţa acestei legi sunt şi fapte care nu se referă la activităţi unde intenţia de a încălca legea este evidentă şi care nu prezintă un grad de pericol social ridicat. Aceste contravenţii sunt din domeniile fiscal, legislaţia muncii, agricultură, turism, ape şi păduri, protecţia mediului, comunicaţii, educaţie, protecţia consumatorului, administraţia locală, afaceri interne”, a arătat ministrul pentru Mediul de Afaceri.

Potrivit acestuia, cadrul reglementat de acest act normativ acordă operatorilor economici posibilitatea de a remedia o abatere constatată la primul control într-un termen de maxim 3 luni de zile. Facilitatea introdusă pentru antreprenori constă în faptul că, spre deosebire de până acum, în urma actului de control se dă doar un avertisment fără aplicarea sancţiunii prevăzute de lege pentru contravenţia înregistrată, urmând, după expirarea termenului acordat, după un nou control, să se constate fie remedierea acesteia fie să se aplice sancţionarea pentru neconformare.

”Totodată, operatorul care a fost identificat ca fiind neconform beneficiază de prevenţie o singură dată pentru oricare dintre contravenţii în termen de 3 ani de la data aplicării sancţiunii avertismentului”, a mai spus Petrescu.

Petrescu a spus că Legea prevenţiei va fi aprobată săptămâna viitoare în şedinţa Executivului.

”Este trimestrul II pentru a fi adoptată şi trimisă în cele două Camere ale Parlamentului. Urmează ca săptămâna viitoare să fie adoptată de către Guvern”, a spus Petrescu.

Legea prevenţiei reprezintă un element central al politicii de reglementare pro business, fiind o etapă în strategia de îmbunătăţire a mediului de afaceri, alături de alte proiecte importante ale ministerului: Legea lobby-ului, Legea parteneriatului public privat, armonizarea legislaţiei în domeniul comerţului, contribuţia la Codul Economic prin propuneri la Legea 31/1990 şi altele.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar