Avocatul lui Sorin Alexandrescu (Antena Grup) cere AUDIEREA lui Sebastian Ghiţă în procesul „Antena Group-RCS&RDS”

Ion Cazacu, avocatul lui Sorin Alexandrescu, a cerut instanţei supreme, la termenul de vineri al procesului "Antena Group-RCS & RDS", audierea lui Sebastian Ghiţă, motivând printr-o declaraţie în care acesta ar fi zis că are dovezi că dosarul a fost construit de Ioan Bendei.
Iulian Tudor
12 mai 2017, 10:50
Avocatul lui Sorin Alexandrescu (Antena Grup) cere AUDIEREA lui Sebastian Ghiţă în procesul

„Până când oficialităţile din România au formulat extrădarea, era neserios să vă cer acest lucru. Ceea ce ştiu e un fapt public. În 2 ianuarie 2017, de la RTV Ghiţă a făcut o declaraţie. Ghiţă a zis că are dovezi din care rezultă că acest dosar a fost construit de agentul provocator Ioan Bendei. Poate Ghiţă are de indicat alte elemente care să susţină afirmaţiile”, a susţinut Ion Cazacu în faţa magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul de vineri al procesului „Antena Group-RCS & RDS”.

Magistraţii instanţei supreme urmează să decidă dacă vor admite sau respinge solicitarea.

În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi la Belgrad pe 13 aprilie.

Citeşte şi Termen pe 8 iunie în dosarul în care DNA Ploieşti a cerut un nou mandat de arestare pentru Sebastian Ghiţă

ÎCCJ a respins, miercuri, cererea lui Sorin Alexandrescu de audiere a patronului RCS-RDS, Zoltan Teszari, în dosarul în care fostul director al Antena Group este acuzat de şantaj. Judecătorii au admis depunerea unor înscrisuri privind posibilitatea ca Alexandrescu să fi fost provocat de Bendei.

„Admite proba cu înscrisuri, constând în convorbirile transcrise şi depuse la dosarul cauzei de către apărătorul ales al inculpatului Alexandrescu George Sorin, în susţinerea celor două teze probatorii, respectiv teza „Provocării” şi teza „Constatării unei temeri”, inserate la punctele 1 şi 2 din cererea de suplimentare a probatoriului şi constată administrată această probă”, se arată în decizia instanţei.

Magistraţii au decis respingerea cererilor formulate de inculpaţi privind audierea mai multor persoane, printre care cea a patronului RCS-RDS, Zoltan Teszari, a lui Alexandru Oprea, fost şef în cadrul companiei şi a lui Marius Tucă.

Judecătorii au respins cererea lui Sorin Alexandrescu de emitere „a unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie Secţia I în vederea comunicării modului în care s-au solicitat la ANAF documentele în baza cărora Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut adjunctului Şefului Gărzii Financiare, dl. Cărbunaru Gabriel Valentin, în luna mai 2013, formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat Alexandrescu George Sorin. Respinge solicitarea de înaintare de către Direcţia Naţională Anticorupţie a CD-ului marca Verbatim cu seria constructivă HDL 673PJO9204927 A03 inscripţionat „SUPC-236-AS-1 AS-2 bi-1 A72-22.04.2013-25.04.2013″”.

De asemenea, instanţa a decis respingerea cererii de emitere a unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie „în vederea comunicării dacă „telefonul negru” folosit de către persoana vătămată Bendei Ioan, după intrarea în posesia acestuia, a intrat sub incidenţa unui mandat de supraveghere, formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat Alexandrescu George Sorin. Respinge solicitarea de înaintare a listing-ului convorbirilor de pe acest telefon, formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat Alexandrescu George Sorin. Respinge solicitarea încuviinţării depunerii la dosarul cauzei a înscrisurilor prin care se arată faptul că litigiile ANTENA GROUP – RCS-RDS au fost asistate juridic de societatea PeliFilip, formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat Alexandrescu George Sorin”.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată la 1 octombrie 2013, alături de fostul director general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop.

Citeşte şi Ponta, despre arestarea lui Ghiţă: Dacă zice cineva că mă ascund la Târgu Jiu şi eu nu plec de acolo, înseamnă că voiam să mă găsiţi

Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el.

Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arată anchetatorii.

În prezent, Dan Voiculescu este încarcerat la Penitenciarul Rahova, fiind condamnat la o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru spălare de bani în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

Faptele de corupţie cu care ar fi fost ameninţat Ioan Bendei fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA, în care se fac cercetări faţă de Bendei, Alexandru Oprea, Dumitru Dragomir, compania RCS-RDS şi alte persoane.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cancan.ro
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Amiral NATO: Companiile trebuie să se pregătească pentru un scenariu de război
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?