Liberalii au sesizat la CCR Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, nemulţumiţi că preşedintele este ignorat

PNL a depus la CCR o sesizare de neconstituţionalitate privind Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, potrivit unui comunicat. Liberalii susţin că, în forma adoptată, instituţia Preşedintelui României este eludată din acest mecanism constituţional.
Iulian Tudor
12 mai 2017, 12:14
Liberalii au sesizat la CCR Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, nemulţumiţi că preşedintele este ignorat

Grupul deputaţilor PNL a înaintat Curţii Constitiţionale o sesizare de neconstituţionalitate în privinţa Legii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, pentru forma adoptată de Camera Deputaţilor. Forma iniţială a propunerii legislative, propusă de parlamentarii PNL, a suferit modificări substanţiale aduse în a doua cameră sesizată de majoritatea parlamentară, încălcând principiul bicameralismului statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, norme care schimbă sensul iniţiativei legislative nu au fost supuse deciziei primei camere sesizate în acest caz, respectiv a Senatului„, se arată într-un comunicat de presă, transmis către MEDIAFAX, de Departamentul de comunicare al PNL.

Liberalii susţin că legea nu specifică în mod concret sursele de finanţare şi alocările bugetare necesare acoperirii activităţilor desfăşurate cu ocazia Centenarului.

În plus, majoritatea parlamentară a impus soluţii legislative care încalcă reglementări constituţionale care privesc atributul Preşedintelui României de a conferi decoraţii şi titluri de onoare în numele statului român„, potrivit sursei citate.

Astfel, în forma legii adoptată în Camera Deputaţilor este eludată instituţia Preşedintelui României din acest mecanism constituţional, fiind instituite în paralel alte tipuri de medalii şi distincţii prilejuite de aniversarea Marii Uniri, spre a fi acordate prin hotărâre a Parlamentului ori prin hotărâre a Guvernului, se arată în comunicatul transmis de Departamentul de comunicare al PNL.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Produsele Dedeman care îți vor face viața mai frumoasă. Sunt la ofertă pentru câteva zile și toți vecinii te vor invidia
Capital.ro
Se dau 10.000 EURO în România pentru proprietarii de teren. Primăria a făcut deja cadastru
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Mesaj tranșant: Trebuie să ne apărăm singuri
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Fostele iubite ale lui Dany de la Insula Iubirii ies la atac! ”Și-a alergat mama cu un cuțit!” + Se automutilează! IMAGINI TARI
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
SITUATIA DIN BELARUS: 30 DE ANI SUB LUKAȘENKO ȘI PERICOLUL DIN PROXIMITATE
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'