„Regret acest răspuns pe care l-am dat ieri (luni -n.r.), dar evident că într-o logică normală, dacă discuţi cu o parte, discuţi şi cu cealaltă parte înainte de a te pronunţa„, a spus premierul Victor Ponta la România TV.
Angela Merkel şi Traian Băsescu au avut, luni dimineaţă, o convorbire telefonică, în urma căreia Guvernul german se declară „îngrijorat” de situaţia din România.
Victor Ponta a comentat, luni, discuţia pe care Angela Mekel a avut-o cu Traian Băsescu, spunând că nu cancelarul german votează la referendumul de pe 29 iulie, ci poporul român şi că ceea ce vor vota românii nu poate fi schimbat de nimeni.
„Nu Angela Merkel votează la referendumul de pe 29 iulie. Cred că din punct de vedere politic creştin democraţii germani îl sprijină pe Traian Băsescu fără să ştie toate abuzurile şi toate încălcările pe care le-a comis Traian Băsescu. Doamna Merkel şi creştin democraţii germani, pentru că doar ei ţin partea domnului Băsescu, sunt cei care au crezut totdeauna în austeritate, în tăieri. E adevărat, mai multă austeritate în România şi Grecia şi în Italia şi Spania, mai puţin la dânşii. Până la urmă, nimeni nu poate după 29 iulie să conteste dreptul poporului român de a se pronunţa asupra preşedintelui României”, a spus Victor Ponta.