Antonescu a avut o zi plină la Cotroceni ca preşedinte interimar

Preşedintele interimar a avut, marţi, mai multe întâlniri la Palatul Cotroceni ce au avut ca scop să dea un semnal că încurajează instituţiile statului să funcţioneze normal, ca până acum şi să potolească reticenţele cancelariilor occidentale privind respectarea statului de drept în România.
Romania TV
10 iul. 2012, 18:38
Antonescu a avut o zi plină la Cotroceni ca preşedinte interimar

Prima întâlnire a avut loc la Palatul Cotroceni, chiar cu preşedintele suspendat Traian Băsescu pentru a prelua de la acesta mandatul de şef al statului. „A fost o întâlnire decentă de trei sferturi de oră în care am discutat lucruri care ţineau de transmiterea acestui mandat. Pe 29 iulie vom vedea ce se va întâmpla mai departe”, a spus Antonescu.

Imediat după preluarea mandatului, la Palatul Cotroceni a sosit premierul Victor Ponta. „M-am asigurat că a luat toate măsurile necesare ca referendumul să se desfăşoare în condiţii optime, dar am discutat şi lucruri foarte importante pe agenda Guvernului, privitoare la economie, la educaţie. Premierul m-a asigurat că prioritatea sa ţine de gestionarea chestiunilor de pe agenda economică a guvernului”, a informat preşedintele interimar.

El a detaliat mai puţin discuţia cu ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein precizând a fost o întâlnire mai degrabă informală. „Ambasadorul Statelor Unite nu au fost printre cei care s-au speriat şi au făcut confuzii. Cunoaşte bine realitatea politică românească, a înţeles că nu suntem în faţa vreunei lovituri de stat, ca să citez declaraţi aberante, că nu e în pericol statul de drept, ca să citez declaraţii şi mai aberante, ci şi-a exprimat preocuparea ca toate procedurile de suspendare să se desfăşoare în regim constituţional”, a spus Crin Antonescu.

Lui Gitenstein i-au urmat directorii serviciilor secrete, George Maior şi Teodor Meleşcanu. „Am avut câte o discuţie cu directorii SIE şi SRI despre legăturile cu preşedintele interimar în această perioadă. Le-am cerut să funcţioneze normal, fără niciun fel de ingerinţă în acest conflict politic. M-au asigurat că totul se va desfăşura normal”, a relatat preşedintele interimar.

De asemenea, preşedintele interimar şi ministrul de Justiţie au avut o convorbire telefonică. „Reafirm preocuparea mea, a primului-ministru, a ministrului de Justiţie privitoare la independenţa justiţiei. Niciunul nu are intenţia de influenţa funcţionarea ei”, a afirmat Antonescu. Nu în ultimul rând, Antonescu s-a întreţinut şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu pe marginea situaţiei economice a României.

În următoarele zile, Antonescu vrea să stea de vorbă cu cât mai mulţi diplomaţi acreditaţi la Bucureşti pentru a pune capăt speculaţiilor legate de viitorul democraţiei în România.

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Au interdicție. A intra intrat în vigoare de pe 18 iulie 2024
Playtech.ro
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
Drum de mare viteză în România. Traseul pornește din București
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar fi plătit suspectul pentru serviciile ei
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Suspendare permis auto, 30 de zile. Este ilegal în sensul giratoriu, chiar dacă ești singur pe șosea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Principalii republicani cer demisia lui Joe Biden după retragerea sa din cursa pentru realegere
MediaFlux
Se MODIFICĂ VÂRSTA de PENSIONARE! Simona Bucura Oprescu a anunțat EXACT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'