Ministrul Justiţiei: Proiectul Legii de modificare a codurilor penale va fi trimis Parlamentului cel târziu marţi

Proiectul Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală va fi trimis Guvernului şi apoi Parlamentului luni, cel târziu marţi, în funcţie de eventualele modificări care ar putea fi făcute în urma dezbaterii publice care va avea loc de la ora 12.00, a declarat, luni dimineaţă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Filip Stan
15 mai 2017, 05:33
Ministrul Justiţiei: Proiectul Legii de modificare a codurilor penale va fi trimis Parlamentului cel târziu marţi

UPDATE. Judecătorul Ciprian Coadă de la Curtea de Apel Constanţa a propus, luni, în cadrul dezbaterilor privind modificarea codurilor penale şi de procedură penală, că abuzul în serviciu să se aplice şi în cazul legislaţiei secundare, dar ministrul a respins propunerea, arătând că nu va intra în coliziune cu decizia Curţii Constituţionale, care este clară.

„Avem în vedere posibilitatea extinderii normei de incriminare la acte secundare date în aplicarea legislaţiei primare”, a arătat Ciprian Coadă, luni, la dezbaterea de la Ministerul Justiţiei.

Răspunsul lui Tudorel Toader a venit prompt: „Ce puteam face noi din moment ce decizia CCR este foarte riguroasă? Care spune – acele atribuţii de serviciu prevăzute prin lege sau prin OUG. Noi, prin proiectul de lege de modificare a abuzului (…) putem spune, ba şi atribuţiile prevăzute prin legislaţia secundară? Dumneavoastră veţi spune: Ba puteţi. Şi noi zicem: Putem. Dar am face-o absolut neconstituţional, adică am intra în coliziune cu decizia CCR, ceea ce nu avem de gând să facem şi nici nu avem voie să facem”.

Ministrul a mai atras atenţia că forma finală a legii va fi aprobată de Parlament.

„Ministerul propune forma proiectului de lege după ce ne-am consultat cu dumneavoastră. Dăm forma adecvată şi constituţională, dar Parlamentul, unică autoritate legiutoare, va adopta forma finală”, a completat Tudorel Toader.

La dezbatere participă Laura Oprean, prim-procuror adjunct al Parchetului General, Bogdan Gabor, preşedintele Asociaţiilor Procurorilor din România (APR), Paul Cosac, consilier al şefului DIICOT, Marius Bulancea procuror şef de secţie din cadrul DNA, Cristian Ban vicepreşedinte al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi reprezentanţi ai avocaţilor.

Proiectul Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală este discutat, luni, la Ministerul Justiţiei cu specialiştii din justiţie şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din sistemul judiciar, în a doua dezbatere publică organizată înainte de trimiterea actului normativ în Parlament.

Proiectul Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedura penală va fi trimis Guvernului şi apoi Parlamentului luni, cel târziu marţi, în funcţie de eventualele modificări care ar putea fi făcute în urmă dezbaterii publice, a declarat, luni dimineaţă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. „Vom vedea vedea propunerile, argumentele, vom vedea dacă modificăm ceva din proiectul aflat pe site. Azi, cel târziu mâine, îl trimitem la Guvern şi apoi la Parlament, în măsură în care se vor impune modificări”, a spus el.

Ministrul Justiţiei a spus că pentru dezbaterea publică pe tema proiectului Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, care va avea loc de la ora 12.00, au fost primite confirmări de la specialişti şi experţi în Drept.

El a precizat că luni, cel târziu marţi, proiectul va fi prezentat în Guvern, apoi trimis Parlamentului pentru dezbatere.

„Vom vedea vedea propunerile, argumentele, vom vedea daca modificăm ceva din proiectul aflat pe site. Azi, cel târziu mâine, îl trimitem la Guvern şi apoi la Parlament, în măsura în care se vor impune modificări”, a declarat Tudorel Toader, luni dimineaţă, precizând că dezbaterea publică de la Ministerul Justiţiei este deschisă şi presei, transmite News.ro.

Proiectul Legii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală este discutat, luni, la Ministerul Justiţiei cu specialiştii din justiţie şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din sistemul judiciar, în a doua dezbatere publică organizată înainte de trimiterea actului normativ în Parlament.

Prima dezbatere publică a proiectului de Lege de modificare a codurilor penale a avut loc 26 aprilie, atunci participând ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, secretarul de stat Marieta Safta şi nouă persoane din partea societăţii civile, dintre care cinci au fost reprezentanţi ai unor asociaţii şi fundaţii.

Ministerul Justiţiei arăta atunci că reprezentanţii societăţii civile care au participat la dezbaterea publică „au exprimat în general sprijinul”, însă au existat şi critici legate de forma articolelor privind abuzul în serviciu şi conflictul de interese şi solicitări legate de posibilitatea reincriminării insultei şi calomniei şi de reanalizare a textului propus pentru articolul referitor la confiscarea extinsă.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţa, în 12 aprilie, că a analizat proiectul de lege privind modificarea codurilor penale, precum şi completarea articolului 79 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor şi că propunerile făcute de Ministerul Justiţiei sunt oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

Ministerul Public a primit în 7 aprilie proiectul de lege de la Ministerul Justiţiei şi a formulat un punct de vedere ce conţine în special observaţii de tehnică legislativă.

În 5 aprilie, ministrul Justiţiei spunea că a fost elaborat şi va fi trimis Parlamentului proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale, „nimic mai mult, nimic mai puţin”. Toader preciza că proiectul nu prevede un prag pentru abuzul în serviciu, dar „dacă legiuitorul va aprecia pe parcurs să impună un prag, are libertatea să o facă”.

În 20 aprilie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara că va cere o audienţă la ministrul Justiţiei, deoarece Tudorel Toader întârzie „nepermis” cu legea de modificare a codurilor penale şi nu se poate să beneficieze de susţinere „la nesfârşit”.

Premierul Sorin Grindeanu spunea atunci că proiectul de lege prin care urmează să fie modificate Codul penal şi Codul de procedură penală va fi trimis Parlamentului doar după ce se va încheia perioada de dezbatere publică.

Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale după ce OUG 13/2017 – prin care se stabilea, printre altele, că abuzul în serviciu este infracţiune doar dacă prejudiciul produs de un funcţionar public depăşeşte 200.000 de lei şi că denunţul este valabil doar dacă este făcut în termen de şase luni de la comiterea faptei – a fost abrogată în 5 februarie, după cinci zile de la adoptare, tot prin ordonanţă de Urgenţă.

OUG 13, adoptată în seara zilei de 31 ianuarie, a fost contestată atât de societatea civilă, cât şi de magistraţi, a scos în stradă sute de mii de oameni şi a dus la demisia iniţiatorului proiectului de act normativ, Florin Iordache, din funcţia de ministru al Justiţiei.

Proiectul de lege care urmează să fie trimis în Parlament prevede, în cazul abuzului în serviciu, înlocuirea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” din articolul 297 al Codului penal cu sintagma „îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului”, în conformitate cu o decizie a Curţii Constituţionale.

Astfel, articolul 297 ar urma să aibă următorul cuprins: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

Proiectul de lege modifică şi articolul 301 al Codului penal, înlocuindu-se sintagma „raporturi comerciale”, declarată neconstituţională, cu sintagma „raporturi specifice celor dintre profesionişti”.

Astfel, noua formă a articolului 301 ar fi următoarea: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, ori pentru o altă persoană cu care, în ultimii cinci ani, s-a aflat în raporturi de muncă ori in raporturi specifice celor dintre profesionişti, sau din partea căreia a beneficiat, în aceeaşi perioadă, ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

Alte modificări vizează articolul 308 din Codul penal, privind infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane.

Proiectul de lege mai prevede că pentru stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive.

De asemenea, actul normativ face referire şi la confiscarea extinsă, pentru transpunerea Directivei europene 2014/42/UE.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy