Fenomenul falselor transmisiuni video directe a fost observat încă de anul trecut. Numeroase pagini, inclusiv din ţara noastră, aflate în căutarea unei expuneri cât mai mari cu orice mijloace pe Facebook, au recurs la postarea unor filmări sau imagini repetitive pretinzând că sunt transmisiuni directe, scrie news.ro.
Conţinutul video live este favorizat pe Facebook, fiind adus mai sus în feed-ul utilizatorilor decât alte tipuri de postări. Compania americană are interesul de a genera şi afişa cât mai mult video, pentru a putea plasa reclame.
De cealaltă parte, numeroase pagini care nu au conţinut real suficient de interesant pentru a fi transmis pe Facebook au publicat filmări de câteva secunde care se repetă la infinit sub formatul live pentru a deveni mai vizibile în cadrul reţelei.
De luni, Facebook şi-a actualizat termenii privind folosirea stream-urilor live, adăugând o clauză care interzice tocmai folosirea imaginilor statice, animate sau repetitive ca transmisiuni directe.
Paginile care nu respectă noua clauza vor fi pedepsite, în primă fază, cu reducerea vizibilităţii, adică exact opusul scopului în care se falsifică transmisiunile live. Încălcările repetate vor duce la dezactivarea funcţiei Facebook Live.