Michael Schumacher a suferit leziuni grave la cap după un accident la schi. Schumacher, în vârstă de 45 de ani, este îngrijit la casa familiei sale, lângă Lacul Geneva, în Elveția, unde continuă să se recupereze. Săptămâna trecută a apărut informaţia că germanul nu poate merge după ce familia sa a dat în judecată un ziar care a scris că fostul pilot se poate deplasa singur.
Fostul său coleg de la Ferrari, Gerhard Berger, crede că legenda F1 ar putea reveni.
„Cred într-un miracol și am foarte multă speranță că vom auzi în curând vesti pozitive de la Michael”, a spus Berger pentru Koelner Express.
Austriacul, care este șeful licenţei DTM, este încă în contact cu soția lui Schumacher, Corinna, și cu fiul acestuia, Mick.
„Modul în care Corinna și Mick se confruntă cu această situație dificilă este admirabil”, a mai spus Berger.
Veste TRAGICĂ despre Michael Schumacher. Anunţ DUREROS de ULTIMĂ ORĂ
Declaraţiile lui Berger vin după ce Philippe Streiff, un fost pilot francez de F1, a spus că se teme că poate fi „mai rău” în cazul lui Schumacher.
„După un accident neurologic, întotdeauna sunt speranțe. Dar, după mai bine de trei ani, este probabil mai dificil să mai poare merge”, a spus Streiff.