Mihai Fifor: Andronic, Geoană, Hrebenciuc, Blaga şi Opriş, chemaţi la audieri la comisia de anchetă privind alegerile din 2009

Preşedintele comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, senatorul PSD Mihai Fifor, a anunţat, miercuri, că printre persoanele care vor fi chemate la audieri, săptămâna viitoare, se numără Dan Andronic, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, fosta preşedintă a AEP Ana Maria Pătru şi directorul STS, Marcel Opriş, urmând ca pe viitor să fie invitaţi să dea explicaţii inclusiv Traian Băsescu, Gabriel Oprea şi persoanele care au participat la cina organizată de acesta în seara scrutinului din 2009.
Filip Stan
17 mai 2017, 12:34
Mihai Fifor: Andronic, Geoană, Hrebenciuc, Blaga şi Opriş, chemaţi la audieri la comisia de anchetă privind alegerile din 2009

„Pentru săptămâna viitoare ne-am propus să lucrăm luni, marţi şi miercuri în şedinţa comisiei. Începem deja să invităm pentru audieri o serie de persoane la propunerea colegilor, persoanele implicate în ceea ce s-a întâmplat în 2009. Astfel, luni, comisia lucrează de la 10.00 la 13.00 şi pirmul invitat va fi domnul Dan Andronic, pentru că au considerat colegii că de aici a pornit întreaga poveste şi, prin urmare, ni se pare firesc să fie prezent la comisie pentru a relua această poveste pe care a prezentat-o şi public”, a afirmat Mihai Fifor.

El a mai spus că vor mai fi chemaţi la audieri fosta şefă a AEP Ana Maria Pătru, Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc.

Citeşte şi: Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 şi-a început activitatea. Şedinţele vor fi secrete UPDATE

„Pentru a putea să conturăm un cadru al documentelor care au fost atunci emise, o să invităm la lucrările comisiei preşedinta AEP din acel moment, doamna Ana Maria Pătru, însoţită de vicepreşedinţii AEP. Marţi lucrăm de la ora 15.00 la ora 19.00, am convenit cu colegii să ne vedem cu domnul Mircea Geoană, candidat la vremea aceea la prezidenţiale, cu domnul Dan Şova şi cu domnul Viorel Hrebenciuc, care era şeful campaniei electorale a PSD”, a explicat senatorul PSD, scrie News.ro.

În cursul zilei de miercuri vor fi audiaţi, printre alţii, directorul STS, Marcel Opriş, şi Vasile Blaga, care a fost ministru de Interne la vremea alegerilor prezidenţiale din 2009.

„Miercuri, de la 9.00 la 14.00, şi vom invita ministrul de Interne de la vremea respectivă, domnul Vasile Blaga, însoţit de cei doi secretari de stat din momentul acela, pe ordine publică era domnul chestor Marian Tutilescu, iar pe partea de prefecturi implicat în organizarea campaniei electorale, domnul Mihai Capră. Şi, totodată, vom solicita prezenţa la comisie a STS prin domnul general Marcel Opriş”, a completat preşedintele comisiei de anchetă.

Mihai Fifor a susţinut că „toţi cei care au fost implicaţi în evenimentele din 2009 vor fi invitaţi să apară în faţa comisiei”, urmând să fie chemat şi Gabriel Oprea.

„În funcţie de cum se derulează lucrurile, cu siguranţă vom solicita şi documentele necesare să vină în susţinerea celor spuse de cei invitaţi, în funcţie de solicitările colegilor din comisie, în funcţie de nevoile pe care comisia le are pentru a consolida informaţii obţinute în urma audierilor, cu siguranţă vom solicita documente”, a precizat Mihai Fifor.

Întrebat dacă va fi chemat la audieri şi Vasile Dîncu, social-democratul a spus că va veni momentul în care vor fi chemaţi şi cei care s-au aflat la cina organizată acasă la Gabriel Oprea. „Tocmai de aceea ne-am dorit să ne întâlnim prima dată cu domnul Dan Andronic, pentru a relua firul naraţiunii domniei sale şi a identifica persoanele pe care să le invităm la audieri în perioada următoare”, a conchis Mihai Fifor.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul german care va deschide o nouă fabrică în România. Vor fi 1500 de locuri de muncă, investiția e de sute de milioane de euro
Capital.ro
Aceste anvelope trebuie schimbate! Toți șoferii sunt obligați. Risc de derapaj
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Regula celor 5 secunde. Sfaturi de la experți pentru a rezolva conflictele în cuplu
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Simona Halep a făcut anunțul despre copil: Acesta este viitorul pe care mi-l doresc!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Cutremur de 7,2 Magnitudine Loveste Coasta de Est a Peninsulei Kamceatka din Rusia: Alertă de Tsunami Emitată
MediaFlux
SECRETUL lui DONALD TRUMP! S-a AFLAT de ABIA ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...