Ilan Laufer a vorbit despre „necesitatea de debirocratizare”, menționând că în acest sens a fost creat deja un departament de profil în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
„Ca și măsuri concrete, deja au fost eliminate acele 102 taxe nefiscale la sfârșitul anului trecut, dar procesul este mult mai amplu decât atât. În acest moment se înființează câte un birou de debirocratizare în cadrul fiecăruia dintre ministere și urmează chiar să aibă o analiză și să vadă care sunt acele proceduri și documente care pot fi simplificate și care sunt acele taxe pe care putem să le eliminăm în continuare, să scăpăm de tot felul de taxe care înseamnă timp pierdut, hârtii și așa mai departe„, a precizat secretarul de stat.
Laufer a adăugat că, în conformitate cu programul de guvernare, până pe data de 1 ianuarie 2018 va exista o nouă reducere a numărului total de taxe, urmând ca de la începutul anului viitor să mai rămână doar 50 de taxe fiscale și parafiscale în România.
„Un alt moment extrem de important al programului de guvernare, care face referire la aspectul de debirocratizare, este faptul că din data de 2 decembrie, deci după ce se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire (în 2018 — n.r.), toate taxele din România vor fi plătite online. Deci, toate taxele și contribuțiile vor fi plătite exclusiv online și, în acest sens, pentru cei care nu au acces la un computer sau internet, și nu doar pentru aceștia, Guvernul urmează să angajeze consultanți fiscali, care urmează să vă ajute atunci când vine vorba de depunerea declarațiilor și plata taxelor și impozitelor. Acești consultanți vor fi plătiți din banul statului„, le-a spus secretarul de stat unor potențiali antreprenori prezenți miercuri la Universitatea „1 Decembrie 1918” la o dezbatere despre Programul Start-ul Nation.