Popescu Laurenţiu Nicolae, instructor superior în cadrul Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza, pus sub control judiciar de DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea sub control judiciar a lui Popescu Laurenţiu Nicolae, instructor superior în cadrul Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza, în dosarul în care este acuzat de luare de mită în formă continuată.
Romania TV
18 mai 2017, 14:26
Popescu Laurenţiu Nicolae, instructor superior în cadrul Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza, pus sub control judiciar de DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 mai 2017, a lui Laurențiu-Nicolae Popescu, comisar șef de poliție cu funcția de instructor superior (șef an învățământ) în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „în perioada 2015- mai 2017, inculpatul Popescu Laurențiu-Nicolae, în calitate de instructor superior (șef an învățământ) în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, a pretins și primit de la un student (martor în cauză) foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 800 lei. Produsele respective au fost pretinse și primite de inculpat în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv neefectuarea demersurilor pentru sancționarea studentului în legătură cu săvârșirea unor abateri disciplinare”, precizează DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Laurențiu-Nicolae trebuie să respecte următoarele obligații:

  • a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
  • b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
  • c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
  • d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,
  • e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
  • f) să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv aceea de instructor superior (șef an învățământ), în cadrul Academiei de Poliție „A.I. Cuza” București,
  • g) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență.
  • h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Creatura care și-a făcut apariția în România. Experții spun că ajunge numai accidental în țara noastră, de obicei evadată din grădini zoologice
Capital.ro
Marele actor s-a stins. Toată lumea e în lacrimi: A plecat să danseze printre stele
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Doctoriţa ucisă la Brăila, înmormântată la Chişinău. Fratele ei este un jurist notoriu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
VACANȚA PE LITORAL TRANSFORMATĂ ÎN COȘMAR: TURIȘTI PĂCĂLIȚI CU OFERTE FALSE DE CAZARE
MediaFlux
Răsturnare de situație privind tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump! Ce a făcut Thomas Matthew Crooks cu 48 de ore înainte
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'