Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va avea 320 de posturi noi

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor suplimentează posturile în acord cu noile atribuții ale instituției în materie de insolvență a persoanelor fizice. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va avea 320 de posturi noi, astfel încât să asigure îndeplinirea atribuțiilor suplimentare care-i revin cu privire la contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, contractele de credit pentru consumatori, procedura insolvenței persoanelor fizice și soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți.
Roxana Gagiu
18 mai 2017, 15:06
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va avea 320 de posturi noi

Numărul total de posturi al ANPC va fi suplimentat la 940, exclusiv demnitarii, potrivit unei hotărâri adoptate joi de Guvern. Din numărul total de posturi nou aprobat, 397 vor fi alocate pentru aparatul central al Autorității, iar restul de 543 sunt prevăzute pentru structurile teritoriale.

Pe lângă această suplimentare de posturi, actul normativ aprobat joi, 18 mai, de Guvern prevede înființarea în cadrul ANPC a unei Direcții pentru insolvență persoane fizice, în contextul în care procedura insolvenței persoanelor fizice reprezintă o noutate pentru sistemul juridic și administrativ din România.

Pentru noile atribuții care-i revin ANPC privind contractele de credit oferite consumatorilor și contractele de credit pentru bunuri imobile, va fi înființată Direcția pentru cooperare și efectuarea schimbului de informaţii cu statele membre, derulare proceduri intermediari de credite și recuperare creanțe.

Ocuparea posturilor suplimentare se va realiza treptat, cu respectarea procedurilor și termenelor reglementate de legislația aplicabilă personalului bugetar și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Din aplicarea prevederilor referitoare la creșterea capacității ANPC nu rezultă influențe financiare suplimentare asupra bugetului de stat, sumele necesare fiind asigurate în cadrul prevederilor bugetare aprobate Ministerului Economiei pe anul 2017, în calitate de ordonator principal de credite în coordonarea căruia funcționează Autoritatea pentru Protecția Consumatorului.

Pentru anul 2017, aplicarea noii organigrame a ANPC se realizează cu respectarea prevederilor art. 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative. Începând cu anul 2018, sumele necesare vor fi asigurate de către Ministerul Economiei cu încadrarea în limitele de cheltuieli aprobate de Guvern pentru perioada 2018-2021.

Noile reglementări asigură astfel ANPC condițiile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile care-i vor reveni prin punerea în aplicare a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Călin Georgescu în frunte la prezidențiale, dar cu declarații controversate despre nașterile prin cezariană
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?