Gabriela Cristea a primit în direct o vizită din partea lui Bursucu și a Andreei Mantea. Pentru că Andreea este mamă de aproape doi ani și are experiență a învățat-o câteva trucuri și pe viitoarea mămică.
Un prim obicei la care a fost supusă prezentatoarea care va deveni mamă anul acesta a fost acela de a i se pune sare pe cap. Apoi, vedeta a făcut şi tradiţia cu acul ascuns într-un şerveţel, dar şi cea cu verigheta şi aţa.
Toate cele trei tradiţii au arătat faptul că prezentatoarea tv va avea o fetiţă. Şi asta pentru că în primul caz, ea a dus mâna la gură prima dată, după ce i s-a pus sare în cap, iar acul l-a apucat de gămălie. Deocamdată, Gabriela Cristea nu a confirmat că e fetiţă, dar nici nu a infirmat această presupunere.
„Ai apucat şi de gămălie, ai dus mâna la gură, deci e fetiţă”, a spus la un moment dat Adrian Cristea alias Bursucu’ în cadrul emisiunii pe care o prezintă.
Întrebată despre data botezului și a nunții, Gabriela Cristea a lăsat să se înțeleagă că cele două evenimente vor avea loc în aceeași zi, anul viitor.