Parlamentarii analizează legea care reglementează tranzacţiile cu terenuri agricole

Parlamentarii vor reîncepe discuţiile pe marginea legii care reglementează tranzacţiile cu terenuri agricole în România. Există patru proiecte care vor fi dezbatute împreună.
Romania TV
19 mai 2017, 10:31
Parlamentarii analizează legea care reglementează tranzacţiile cu terenuri agricole

Una dintre legile rămase restante în Guvernul Cioloş, cea referitoare la modificarea actului normativ ce vizează tranzacţiile cu terenuri agricole (17/2014), se va rediscuta în Parlament. În momentul de faţă există patru propuneri legislative pe această temă care vor fi dezbătute împreună săptămânile viitoare, după ce Guvernul îşi va exprima un punct de vedere.

„Avem pe traseu patru propuneri ale parlamentarilor şi dorim să le discutăm pe toate odată. Dar aşteptăm şi un punct de vedere la Guvern care poate avea propuneri pe marginea proiectelor de lege sub formă de amendamente”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Ioan Munteanu, preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. Acesta estimează că în două-trei săptămâni ar putea începe dezbaterile.

Toate cele patru proiecte sunt iniţiate anul trecut şi aflate în diverse stadii. Astfel, unul dintre ele, iniţiat de şapte senatori şi deputaţi ALDE, PSD şi UNPR, prevede în forma aprobată de către Senat că „arendaşul care doreşte să cumpere terenul agricol situat în extravilan trebuie să deţină această calitate pentru terenul respectiv, stabilit printr-un contract de arendă încheiat şi înregistrat cu cel puţin un an înainte de data afişării ofertei de vânzare la sediul primăriei”. Proiectul are aviz pozitiv de la Guvern şi a fost trimis spre raport la mai multe comisii din Camera Deputaţilor.

Un al doilea proiect, iniţiat de 37 deputati şi senatori a fost, de asemenea, votat de Senat şi trimis în Cameră pentru dezbateri. Principala propunere se referă la înregistrarea tuturor actelor de dobândire a terenurilor arabile în cadrul unor Registre speciale ţinute de către Consiliile Locale pe raza cărora se află terenul timp de 90 de zile, spre a fi preluate ulterior de Direcţiile Agricole. Prevederea i-ar ajuta astfel pe cei care au încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare înainte de intrarea în vigoare a legii 17 care prevăd că preţul se achită integral după încheierea documentaţiilor cadastrale.

De asemenea, un alt proiect care a  primit aviz negativ de la Comisia Juridică introduce condiţii limitative la cumpărarea de terenuri de către străini. Acestea ar trebui să fie identice cu cele aplicate de statele din care provin respectivii investitori faţă de români.

Guvernul tehnocrat anunţa schimbările

Ministerul Agriculturii lucrează la un proiect de modificare a Legii privind tranzacţiile cu terenuri de peste un an, în septembrie anul trecut fostul ministru, Achim Irimescu vorbind chiar despre o formă a acestuia. De atunci însă nu a mai fost lansat în dezbatere publică niciun proiect pe această temă. „Avem pe masă o variantă a Legii vânzării terenurilor agricole, care nu a fost discutată deocamdată cu fermierii. O să o afișăm pe site săptămâna viitoare, ca să primim observații, și pe urmă o vom introduce în circuitul de avizare. E greu să estimez când vor fi aprobate aceste modificări, dar sper din tot sufletul să treacă repede prin Guvern și să ajungă la Parlament până la începutul lunii noiembrie”, declara Irimescu în septembrie 2016, potrivit Agerpres.

Principala modificare din Lege era cea a limitării achiziției de teren agricol de către persoanele fizice la cel mult 50 de hectare, la care se adaugă și anumite condiții referitoare la cunoștințe de bază în domeniul agricol, desfășurarea unor activității agricole pentru o perioadă de minimum de 5 ani, precum și obligația de a menține destinația agricolă pe o perioadă de 10 ani și abia pe urmă să poată fi făcută înstrăinarea terenului.

Citeşte mai mult pe Economica.net

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Interzis și ilegal în România. Guvernul a dat ordin joi, 18 iulie: Instituim noua infracțiune
Playtech.ro
Loredana, apariție de INFARCT! Costumul de baie CRĂPAT i-a arătat toate formele
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Spotify, schimbare radicală. Cum vor primi utilizatorii funcțiile introduse
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cum arăta Iustina Loghin de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice făcute cadou de Cornel 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Bani pentru 2,5 milioane de români. Se plătesc 250 LEI în august. Ordin la Guvern
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Franța va instrui 2100 de soldați ucraineni în taberele de antrenament din Champagne
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'