Apărarea antiaeriană a doborât racheta deasupra unei zone nelocuite, la 180 de kilometri la sud-est de riad, arată un comunicat al coaliției internaționale condusă de Arabia Saudită.
Atacul a fost anunțat inițial de agenția oficială de presă a rebelilor, care au precizat că a fost vorba de o rachetă Burkan-1.
Înainte de confirmarea oficială de la Riad, televiziunea saudită Al-Arabiya a relatat că forțele coaliției arabe bombardează masiv o bază de rachete din apropierea capitalei yemenite Sanaa, controlată de forțele șiite houthi.
Coaliția statelor arabe din zona Golfului Persic sprijină revenirea la putere a guvernului legitim din Yemen, în încercarea de a limita rolul Iranului în regiune. Sub președinția lui Trump, Washingtonul ia în considerare extinderea sprijinului pentru coaliție, fără implicare militară. Fostul președinte Barack Obama a redus rolul Statelor Unite în conflictul din Yemen, din cauza numărului tot mai mare de victime civile.
Donald Trump urmează să facă sâmbătă la Riad prima escală din primul său turneu internațional, în cadrul căruia mai sunt programate vizite în Israel, la Vatican și la Bruxelles.