Consilier de grad înalt de la Casa Albă, vizat de o anchetă privind relaţia lui Trump cu Rusia

Un consilier de rang înalt de la Casa Albă este o persoană de un interes semnificativ într-o anchetă a autorităţilor în domeniul aplicării legii cu privire la eventuale legături între membri ai echipei de campanie a lui Donald Trump şi Rusia, scrie în ediţia de vineri The Washington Post (WP), citând persoane la curent cu subiectul, relatează Reuters.
Iulian Tudor
20 mai 2017, 07:16
Consilier de grad înalt de la Casa Albă, vizat de o anchetă privind relaţia lui Trump cu Rusia

Potrivit WP, sursele citate au refuzat să dezvăluie identitatea oficialului respectiv, despre care afirmă că este o persoană apropiată preşedintelui Trump.

Ziarul a publicat acest articol în timp ce Trump se îndrepta către Arabia Saudită, prima etapă a primului turneu pe care-l efectuează în străinătate în calitate de şef al statului, prin care Casa Albă speră să deturneze atenţia de la furtuna politică pe care a declanşat-o săptămâna trecută prin demiterea lui James Comey din funcţia de director al FBI.

 Comey conducea ancheta cu privire la un presupus amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 şi la o eventuală complicitate între echipa de campanie a miliardarului republican şi Moscova.

Demiterea lui Comey şi dezvăluiri potrivit cărora Trump i-a cerut anterior şefului FBI să oprească ancheta cu privire la fostul său consilier pe probleme de securitate naţională Michael Flynn i-au determinat pe critici să-lacuze pe Trump că ar fii căutat să obstrucţioneze ancheta FBI.

”Aşa cum preşedintele a declarat anterior – o anchetă aprofundată va confirma că nu a existat vreo complicitate între (membri ai echipei sale de) campanie şi vreo entitate străină”, a declarat Sean Spicer, citat într-un comunicat, răspunzând dezvăluirilor WP.

După mai multe zile de la declanşarea acestei furtuni politice la Washington, Departamentul Justiţiei a numit joi un procuror special în ancheta potenţial explozivă cu privire la un amestec al Rusiei în alegerile din 2016 şi o eventuală complicitate între apropiaţi ai lui Trump şi Moscova.

Pe de altă parte, ziarul The New York Times (NYT) a dezvăluit tot vineri că Trump le-a spus ministrului rus de Externe Serghei Lavrov şi ambasadorului rus la Washington Serghei Kisliak, într-o întâlnire săptămâna trecută în Biroul Oval, că demiterea lui Comey a slăbit o ”mare presiune” cu care preşedintele se confrunta în ancheta în curs cu privire la Rusia şi la alegeri.

”Tocmai l-am destuiit pe şeful FBI. Era nebun, un nebun”, a declarat Trump potrivit NYT, care citează documente ce rezumă întâlnirea, citite ziarului de către un oficial american. ”M-am confruntat cu o mare presiune din cauza Rusiei. A fost înlăturată”, potrivit news.ro.

Trump s-a întâlnit cu Lavrov şi Kisliak în Biroul Oval la o zi după ce l-a dat afară pe Comey. NYT scrie că documentul are la bază note luate în Biroul Oval. Reuters precizează că nu a fost imediat în măsură să verifice informaţiile publicate de ziar.

NYT îl citează pe Trump care a declarat, într-un interviu televizat, că Rusia a fost un factor în demiterea lui Comey, în pofida faptului că preşedinţia a furnizat versiuni diferite cu privire la motivul concedierii acestuia.

Întrebat despre dezvăluirile NYT, Spicer a declarat că fostul director al FBI ”dându-se în spectacol şi politizând ancheta cu privire la acţiunile Rusiei, James Comey a creat o presiune inutilă asupra capacităţii noastre de a ne angaja şi negocia cu Rusia”. ”Ancheta ar fi continuat oricum şi, evident, terminarea (contractului de muncă al) lui Comey nu ar fi oprit-o”, a declarat Spicer, adăugând că adevăratul subiect este divulgarea unor ”conversaţii private şi extrem de clasificate”.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
”Ești un boșorog nenorocit!”. Diana Șoșoacă, scandal monstru cu un cetățean în ziua votului. Video
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl prepari acasă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Bărbat de 87 de ani moare în fața unei secții de votare din Cicănești, Argeș
MediaFlux
A MURIT în SECȚIA DE VOTARE! ȘOC total la ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy