Bursa Română de Mărfuri dă în judecată autorităţile ţării dacă i se va interzice să tranzacţioneze gaze naturale

Bursa Română de Mărfuri (BRM) ameninţă că va acţiona statul în judecată la forurile internaţionale de justiţie, dacă Parlamentul va aproba modificările propuse de Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, privind eliminarea BRM de pe piaţa platformelor centralizate de gaze naturale din România.
Iulian Tudor
21 mai 2017, 09:10
Bursa Română de Mărfuri dă în judecată autorităţile ţării dacă i se va interzice să tranzacţioneze gaze naturale

Preşedintele Bursei Române de Mărfuri (BRM), Septimiu Stoica, a declarat pentru News.ro că aşteaptă să vadă ce va decide Parlamentul.

Potrivit propunerilor Comisiei, OPCOM, filială a Transelectrica, ar rămâne singura platformă de tranzacţionare. ”Legea este în Parlament deocamdată. Există deputaţi care vor cere reîntoarcerea legii spre a fi discutată în Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Noi am înţeles că au fost iregularităţi, că s-a stipulat faptul că va exista un singur operator, care a fost şi nominalizat (OPCOM, n.r.)”, a declarat Stoica pentru News.ro. El afirmă că nu ştie cum a fost convocată şedinţa Comisiei şi nici dacă s-a ţinut cont de recomandările UE.

”Noi am participat la numai două întâlniri. Credem că există căi procedurale ca legea să se reîntoarcă (la Comisie, n.r.). Dar dacă nu se întâmplă acest lucru, dacă Parlamentul îşi asumă o asemenea decizie antieconomică şi neetică, dacă nu ni se face dreptate, ne vom adresa organismelor internaţionale. Noi am investit timp, bani şi experienţă şi acum vii şi îl dai altuia (dreptul de tranzacţionare gaze, n.r.)?”, adaugă oficialul BRM, potrivit news.ro.

Stoica subliniază că preţurile cele mai bune se obţin acolo unde există concurenţă. ”În opinia noastră, este un adevărat scandal. Ni se întâmplă a doua oară aşa ceva, după episodul cu energia electrică. Va fi o problemă de constituţionalitate şi de legalitate”, punctează preşedintele BRM.

Producătorii de gaze va trebui să oferteze şi să tranzacţioneze public, transparent şi nediscriminatoriu pe pieţele centralizate de gaze naturale întreaga cantitate de gaze naturale produsă, mai puţin cantităţile aferente consumului propriu tehnologic, potrivit unor modificări la OUG 64/2016 privind piaţa gazelor naturale adoptată săptămâna aceasta în şedinţa Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională.

Toată cantitatea produsă sau importată se va tranzacţiona pe o singură bursă angro, iar contractele bilaterale directe între producători şi furnizori, traderi sau consumatori vor dispărea, potrivit modificărilor aduse de iniţiatorii documentului, Grupul parlamentar PSD.

După ce, prin legea 123/2012, OPCOM a devenit singura bursă angro de energie, acum, prin modificarile la OUG 64/2016, OPCOM devine şi singura bursă angro de gaze naturale.

Citeşte şi Ministrul Economiei: Dacă ne jucăm cartea cum trebuie, România va deveni un hub energetic important pe zona Balcanilor

“Printre principalele modificări aduse de Comisia pentru Industrii se numără obligativitatea vânzării pe platforma de tranzacţionare angro a întregii cantităţi de gaze naturale produse, importate şi exportate, în mod transparent şi nediscriminatoriu; pe model vest-european, un operator unic pe piaţa angro de gaze naturale şi de energie electrică, OPCOM, pentru a putea, astfel, creşte lichiditatea pieţei concurenţiale angro, prin centralizarea activităţilor de tranzacţionare, informează news.ro

Acestea mai prevăd tranzacţionarea gazelor naturale prin contracte bilaterale pe termen lung, acces nediscriminatoriu la Reţeaua de Transport de gaze naturale inclusiv pentru noua conductă BRUA, precum şi criterii minimale pentru acreditarea operatorilor pentru piaţa cu amănuntul fără a limita numărul acestora, potrivit datelor transmise joi de Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

La rândul său, preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, spune că autoritatea nu este de acord cu eliminarea Bursei Române de Mărfuri (BRM) de pe piaţa platformelor centralizate de gaze naturale din România şi susţine că ar trebui menţinute ambele platforme de tranzacţionare, OPCOM şi BRM.

”Noi pe această zonă ne-am coordonat cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi am avut puncte de vedere similare, transmise Parlamentului. La ultima şedinţă (a Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor – n.r.) nu am fost invitaţi, deci nu pot să spun exact ce s-a votat. Punctul de vedere a fost în esenţă acela de a menţine ordonanţa, respectiv de a menţine două platforme de tranzacţionare, pentru faptul că BRM este deja un operator care tranzacţionează gaze. Şi atunci, dacă nu suntem mulţumiţi de modul în care funcţionează BRM, varianta ar fi mai degrabă să îi punem anumite condiţii, să fie reglementată mai bine, dar nu ştiu dacă este o soluţie optimă să eliminăm un actor economic care deja e prezent pe piaţă”, a declarat joi Chiriţoiu, la conferinţa aniversării a 20 de ani de activitate a Consiliului Concurenţei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Mari greșeli făcute de șoferi. Se încurcă în sensul giratoriu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație