UPDATE Tudorel Toader, ministrul Justiției, a anunțat luni, la Iași, că va publica lista celor care au vizitat arhiva SIPA în cursul zilei de joi.
„Așa, dacă vreți e un enunț general, adevărul, întotdeauna și în orice domeniu, trebuie să iasă la suprafață. Evident, m-am referit la adevărurile din arhiva SIPA, pentru că probabil sunt mai multe, și arhiva asta SIPA, vedeți, constituie o preocupare pentru toată lumea: și în dezbaterea publică, și jurnalistică, și în mediul juridic. Respectând procedurile, respectând regulamentul, respectând competențele de desecretizare a arhivei, vom face cunoscute aceste adevăruri”, a declarat Tudorel Toader, potrivit Agerpres.
El a spus că nu a intrat pe holul arhivei SIPA, însă a precizat că are informații referitoare la persoanele care au făcut vizite acolo, motiv pentru care joi va face publică lista acestora.
„Primul pas pe care îl voi face săptămâna aceasta, joi, voi publica lista celor care au vizitat arhiva, celor care au intrat în arhivă, singuri, în echipă, am și momentul – ora la care au intrat, ora la care au ieșit, ca să știe lumea, dacă vreți, cine cunoaște acele adevăruri din arhivă. Eu știu cine a intrat. Eu nu am intrat nici pe holul arhivei. Știu cine a intrat. Primul pas, repet, nume, prenume și număr de vizite, și data, și ora, și minutul. Și de aici deja o primă concluzie se poate trage. Veți ști că X cunoaște ce e în arhivă, veți ști că unul a intrat de mai multe ori, veți ști că unii au intrat în echipă, alții au intrat singuri, veți cunoaște așadar depozitarii informațiilor din arhivă. Noi, ca minister, vom proceda, repet, după regulament și după lege”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.
„Arhiva SIPA – o pată pe obrazul justiţiei române! Plăcut sau neplăcut, adevărul trebuie să fie scos la suprafaţă. Primul pas – voi publica numele celor care au „vizitat” arhiva, eventual şi numărul „vizitelor” efectuate!”, a scrisTudorel Toader pe Facebook.
Ministrul anunţa, vineri, la Iaşi, că arhiva SIPA sigur va fi desecretizată, dar a precizat că, dacă vor exista secrete de stat, atunci desecretizarea se va face numai la nivel de CSAT.
„Arhiva SIPA sigur va fi desecretizată. Arhiva SIPA eu nu o cunosc, că nu am fost în ea. Probabil are informaţii pe toate palierele, pe toate nivelele. Ministrul Justiţiei poate desecretiza ce e secret de serviciu. Ce este de competenţa Guvernului poate fi desecretizat prin hotărâre de Guvern. Dacă vor fi acolo şi secrete de stat, vor putea fi desecretizate numai la nivel de CSAT. Prin urmare, eu am citit tot istoricul şi toate regulamentele şi toate comisiile, toate evaluările referitoare la arhiva SIPA”, a declarat Tudorel Toader.